Ministrul chinez al Apărării a refuzat să se întâlnească cu omologul său american

SUA și China. Sursa foto: Dreamstime.com

Ministrul Apărării din Republica Populară Chineză a refuzat să se întâlnească cu omologul său din Statele Unite ale Americii.

Ministrul Apărării din R.P. Chineză l-a evitat pe Lloyd Austin

Ministrul chinez al Apărării a refuzat o întâlnire cu omologul său american, Lloyd Austin, în timpul unei reuniuni a liderilor apărării care a avut loc în Laos.

Este vorba despre o decizie pe care șeful Pentagonului a descris-o miercuri ca „nefericită”.

Adunările multilaterale ale oficialilor de securitate națională din Asia au fost folosite în trecut pentru a facilita întâlniri între miniştrii Apărării din Statele Unite ale Americii și Republica Populară Chineză, dar acum dictatura comunistă de la Beijing a refuzat o astfel de cerere a lui Austin în timpul reuniunii miniștrilor apărării din Națiunile din Asia de Sud-Est (ASEAN)-Plus de săptămâna aceasta.

Austin: Doar chinezii pot explica această decizie regretabilă

„Este regretabil. Afectează regiunea pentru că regiunea chiar vrea să ne vadă, știți, doi jucători importanți din regiune, două puteri semnificative, vorbind între ei”, le-a spus Lloyd Austin jurnaliştilor.

Lloyd Austin. Sursă foto: X.com

„Nu cred că are vreun fel de implicații pentru viitor. Cred doar că este ceva ce au ales să facă în acest moment și doar ei pot explica de ce au ales să nu profite de o oportunitate bună”, a adăugat el.

Când s-au întâlnit ultima oară miniștrii Apărării din SUA și Chia

Lloyd Austin s-a întâlnit cu ministrul chinez al Apărării, Dong Jun, în marja unei conferințe de la Singapore la începutul acestui an, reiterând diferendele cu privire la Taiwan și alte probleme, dar subliniind necesitatea de a menține deschise comunicațiile dintre armate.

Președintele chinez Xi Jinping a promis sâmbătă că va colabora cu viitoarea administrație americană a lui Donald Trump, în condiţiile în care a avut ultimele discuții cu președintele în exercițiu, Joe Biden, pe tema diferendelor mergând de la criminalitatea cibernetică la comerț, Taiwan, Marea Chinei de Sud și Rusia, potrivit Reuters.