Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, a spus, azi, după întâlnirea cu omologul român, Mircea Duşa, că Marea Britanie va participa cu trupe în cele două comandamente NATO care vor funcţiona în România, subliniind că împărtăşeşte îngrijorarea privind securitatea pe Marea Neagră.
Ministrul român al Apărării, Mircea Duşă, a declarat, după întâlnirea avută, luni dimineaţă, cu omologul său britanic, Michael Fallon, că a discutat cu acesta despre situaţia politico-militară din zonă ca urmare a crizei din Ucraina şi a anexării Crimeei de către Rusia, dar şi despre situaţia de securitate pe Marea Neagră şi despre măsurile care trebuie luate de cele două state pentru a asigura pe Marea Neagră o prezenţă permanentă, prin rotaţie, a capabilităţilor NATO.
"Un prim subiect abordat se referă la securitatea şi la situaţia politico-militară din zona noastră ca urmare a crizei din Ucraina şi anexării de către Rusia a Crimeei, dar şi situaţia de securitate pe Marea Neagră şi măsurile pe care trebuie să le luăm împreună pentru a asigura o prezenţă permanentă, prin rotaţie, pe Marea Neagră a capabilităţilor NATO. De asemenea, am analizat stadiul cooperării noastre în NATO între cele două ministere, am discutat despre modul în care se îndeplinesc măsurile de reasigurare pe flancul estic al NATO şi al Uniunii Europene, ca urmare a măsurilor stabilite la Summitul din Ţara Galilor şi a măsurilor stabilite de miniştrii Apărării la şedinţa NATO de acum o lună. L-am felicitat pe domnul ministru că Marea Britanie şi-a asumat rolul de naţiune-cadru în perioada 2016-2018 privind crearea forţei de reacţie rapidă şi că România va fi prezentă în cadrul acestei capabilităţi militare cu capabilităţile care vor rezulta în urma conferinţelor de generare a forţei", a declarat Mircea Duşa.
El a mai spus că în discuţiile cu ministrul britanic al Apărării a vorbit şi despre creşterea bugetului alocat Apărării la 2%, pentru a asigura înzestrarea şi modernizarea Armatei.
Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, a spus, la rândul său, că Marea Britanie va participa cu trupe în cele două comandamente NATO care vor funcţiona în România.
"I-am promis domnului ministru că vom fi împreună cu trupe în cele două comandamente care vor fi stabilite pe teritoriul dumneavoastră şi am salutat angajamentul pe care domnul ministru şi l-a luat ca să susţină Marea Britanie în rolul de naţiune-cadru pe care şi-l va asuma începând cu 2017. De asemenea, am împărtăşit îngrijorarea pe care România o are în ceea ce priveşte securitatea în Marea Neagră.
El a mai anunţat că în luna octombrie unul dintre cele mai noi distrugătoare ale Marinei Regale Britanice se va afla la Constanţa.
”Vreau să vă anunţăm, astăzi, oficial, că unul dintre cele mai noi distrugătoare ale Marinei Regale Britanice va fi prezent la Constanţa, în luna octombrie”, a spus Fallon.
Potrivit acestuia, ”sistemul de apărare antirachetă este unul defensiv, aşa cum spune şi numele, aşa cum este şi Alianţa NATO, una defensivă”.
”Avem dreptul să ne apărăm în acest format de alianţe de state”, a adăugat ministrul britanic al Apărării.
Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, va fi primit, luni, şi de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, şi se va întâlni cu premierul Victor Ponta.
Vizita lui Michael Fallon are loc la două luni de la vizita în România a ministrului britanic de Externe, Philip Hammond.