Ministrul Agriculturii: Reducerea TVA la alimente, o reuşită!

Ministrul Agriculturii: Reducerea TVA la alimente, o reuşită!

Reducerea TVA la produsele alimentare şi aprobarea sumei de un miliard de euro pentru reabilitarea infrastructurii de irigaţii au reprezentat un succes.

Acestea sunt principalele priorităţi atinse în acest mandat din ultimii 3 ani şi jumătate, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la prezentarea bilanţului, informează Agerpres

"Timpul a dovedit că această măsură (reducerea TVA ) şi-a atins obiectivele şi mă refer în primul rând la componenta socială şi anume scăderea preţurilor, pentru că am vrut ca toţi cetăţenii acestei ţări să beneficieze de pe urma acestei măsuri (...) Al doilea obiectiv cu impact indirect asupra cetăţenilor se referea la creşterea consumului şi astăzi, la numai câteva luni de la implementarea măsurii, consumul a crescut exponenţial. Emoţia pe care am avut-o cu toţii s-a referit la încasări pe care le-ar putea avea bugetul şi îngrijorări manifestate de partenerii europeni şi internaţionali vizavi de lipsa încasărilor odată cu reducerea TVA. S-a certificat că am avut nu numai acelaşi nivel de încasări cu TVA de 24% ci chiar mai mari. Una peste alta, această măsură a dat o nouă şansă dezvoltării agriculturii româneşti şi mai ales a sectorului de industrie alimentară, care a ajuns la un procent impresionat din PIB, peste 6%, depăşind cu mult alte sectoare economice ale României", a spus Constantin. 

În opinia acestuia, al doilea sector important pe care s-a concentrat în cei 3 ani şi jumătate de mandat a fost reabilitarea infrastructurii de irigaţii, ţinând cont de potenţialul României de dinainte de 1989. 

Ne puteți urmări și pe Google News

"Era o obligaţie ca stat să punem la dispoziţia fermierilor o infrastructură modernizată care să genereze costuri reduse şi un cost mai mic pentru apa pe care o folosesc pentru a iriga terenurile agricole. (...). Cred că Legea irigaţiilor este cea mai importantă măsură care s-a adoptat în 2015 după reducerea TVA prin care punem la dipoziţia fermierilor peste un miliard de euro, şi care va finanţa infrastructura principală şi care întregeşte astfel sistemul de irigaţii ce trebuie reabilitat în perioada 2016 - 2020. Vorbim de aproape 1,2 milioane hectare care pot fi reabilitate atât ca infrastructură principală cât şi secundară în următoarea perioadă. Cred că, alături de reducerea TVA, aceste două componente reprezintă atât din punct de vedere al volumului cât şi al importanţei, priorităţi atinse de acest mandat", a adăugat ministrul Agriculturii.