Ministrul Agriculturii din Republica Moldova le cere fermierilor să fie deschiși pentru dialog

Ministrul Agriculturii din Republica Moldova le cere fermierilor să fie deschiși pentru dialog Cultură agricolă compromisă de secetă. Sursa foto: Facebook/ Deputatul Emil-Florian Dumitru

Sunt nemulțumiri în Republica Moldova, între fermierii loviți de efectele dezastruoase ale secetei din acest an și oficialii de la Chișinău. Azi, au fost anunțate proteste, iar ministerul Agriculturii și și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a făcut apel la dialog.

Marea nemulțumire a producătorilor din agricultură este legată de ajutoarele insuficiente pe care l-au acordat oficialii, față de nivelul calamității naturale. „Absolut toate măsurile adoptate atât de Guvern, cât și de Parlament sunt un rezultat al cerințelor Asociației Forța Fermierilor, doar că forma și conținutul lor nu sunt deloc eficiente”, au acuzat fermierii.

Fermierii din Republica Moldova, loviți de secetă, proteste împotriva autorităților de la Chișinău

Vladimir Bolea, care a fost într-o vizită de lucru la Bruxelles, a explicat că reprezentanții Uniunii Europene au lansat apelul de constituire a Fondului de solidaritate și dezvoltare pentru agricultura moldovenească.

„Știm despre situația grea cu care se confruntă agricultorii noștri. Tocmai de aceea am venit în întâmpinarea solicitărilor lor. Am alocat 100 de milioane de lei din Fondul de Intervenție pentru a compensa pierderile suferite.

Probleme pentru fermierii din Republica Moldova

sursa: realitatea.md

Am creat, prin lege, mecanismul de stopare a executării fermierilor aflați în dificultate. Se oferă un răgaz de 6 luni pentru renegocierea contractelor cu creditorii și amânarea plăților până la 31 decembrie 2025”, a afirmat ministrul Agriculturii. De asemnea, Vladimir Bolea a mai precizat: „Căutăm resurse la partenerii europeni prin crearea Fondului de solidaritate și dezvoltare.”

Presiunea creditelor bancare

Gheorghe Jurcanu, membrul Asociației Forța Fermierilor, anunța protestele d emarți de la Cahul. Și vorbea despre situația delicată pe care o traversează femirerii în acest an.

„De ce să nu aibă loc protestele? Am avut vreo bucurie mare din această situație? Băncile ne lasă în pace? Furnizorii de imputuri nu ne mai ating? Noi cu seceta și ploile suntem învățați. Protestele vor avea avea loc la noi în raion, la Cahul”, spunea reprezentantul Asociației Forța Fermierilor.