Gest de solidaritate, anunțat de primul-ministrul Croației!
Membrii guvernului croat îşi vor dona salariul pe luna martie pentru a contribui la înlăturarea consecinţelor seismului care a avut loc duminică, soldat cu un mort şi 26 de răniţi, precum şi cu pagube notabile în capitala Zagreb
''Este o ocazie pentru noi toţi să demonstrăm unitate, solidaritate şi responsabilitate, pentru a putea depăşi combinaţia a două crize, cea a coronavirusului şi a cutremurului de la Zagreb'', a declarat premierul Andrej Plenkovic.
Cei 21 de miniştri ai guvernului croat au un salariu de bază de circa 2.700 de euro pe lună.
De asemenea, premierul Andrej Plenkovic a prezentat marţi un pachet de măsuri ce însumează circa patru miliarde de euro şi este menit să atenueze efectele economice negative ale măsurilor adoptate pentru a stopa epidemia de COVID-19, până în prezent Croaţia având confirmate 382 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi un deces.