Miniştrii de Finanţe din statele G7, puternic industrializate, au evocat joi "situaţia din Ucraina" şi "nevoile de finanţare" a acestei ţări, într-o reuniune la Washington, potrivit unui scurt comunicat.
La finalul unei reuniuni "informale şi scurte", miniştrii şi guvernatorii băncilor centrale din statele membre G7 - Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite - au anunţat că au trecut în revistă "evoluţiile importante şi recente ale economiei mondiale", inclusiv în Ucraina, scrie mediafax.ro.
Riscând probleme financiare grave, ţara a cerut ajutorul comunităţii internaţionale. La sfârşitul lui martie, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a dat acordul pentru un împrumut în valoare de 14 până la 18 miliarde de dolari, care va fi completat prin finanţări la nivel bilateral.
Criza din Ucraina, pe care Moscova a ameninţat-o joi cu tăierea gazelor naturale, se află în centrul unor discuţii ale marilor creditori la nivel mondial, reuniţi în cadrul Adunării Generale a FMI şi Băncii Mondiale (BM) la Washington.
Directoarea generală a FMI Christine Lagarde a avertizat joi cu privire la "riscuri geopolitice tot mai mari" care ar putea să afecteze relansarea economică.
Americanul Jacob Lew, în urma unei întâlniri joi cu omologul său rus Anton Siluanov, a avertizat că Statele Unite sunt pregătite să "adopte noi sancţiuni" vizând Moscova, dacă Rusia nu renunţă la escaladare, a anunţat un purtător de cuvânt al Trezoreriei.
Ţările industrializate şi emergente din cadrul G20 urmează, de asemenea, să evoce situaţia ucraineană, într-un comunicat aşteptat vineri.