Trei spitale regionale vor fi finalizate în anii următori, a dat asigurări ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, prezent la conferinţa „Romanian Cyber Care Healt – siguranță și încredere pentru pacienți”, miercuri.
Conform ministrului, avansul în sectorul sănătății este evident, deoarece patru spitale noi urmează să fie inaugurate în următorii ani. Unul dintre acestea, cel de la Bistrița, va fi funcțional încă din 2025, fiind finalizat și echipat pentru utilizare.
Trei spitale regionale vor fi gata până în 2029, dă asigurări Alexandru Rafila
„În perioada 2028 - 2029, vor fi gata alte trei spitale regionale. Până atunci, toate aceste lucruri despre care discutăm astăzi se referă la informatizare, crearea unor structuri care să asigure protecția datelor”, a transmis Alexandru Rafila.
Ministrul a evidențiat că tot procesul de implementare va fi mai dificil, dar și-a exprimat încrederea că Adriana Cotel, Președinte Asociația pentru Informare, Educație și Prevenție în Sănătate, se va ocupa să rezolve toate probleme care există în momentul de faţă.
Mai exact, este vorba despre o transformare a paradigmei în ceea ce privește îngrijirea medicală în spital și în afara acestuia.
Schimbări și în cabinetele medicilor de familie
Alexandru Rafila a evidențiat totodată că se depune un efort semnificativ pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie. Totul pentru a se oferi servicii medicale de calitate pacienților.
Ministrul Sănătății a mai precizat și că se va adopta o altă abordare pentru serviciile ambulatorii de specialitate.
Potrivit lui Alexandru Rafila, aceste măsuri sunt menite să reducă presiunea asupra spitalelor.
Asociația pentru Informare, Educație și Prevenție în Sănătate (AIEPS), împreună cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București (UMFCD), organizează Conferința Națională „Romanian Cyber Care Health – promovarea siguranței și încrederii în rândul pacienților”. Evenimentul va avea loc miercuri, 19 iunie 2024, la Palatul Patriarhiei, în Sala Colloquium, situată pe Strada Patriarhiei din București, începând cu ora 10.00.