Ministerul Muncii: Majorarea salariului minim va conduce la un efort financiar suplimentar pentru patroni de 1.015 lei/salariat!
- Dinu Boboc
- 29 decembrie 2015, 16:36
Patronii vor trebui să găsească soluţii în cazul angajaşilor plătiţi cu salariul minim pe economie. Majorarea salariului minim la 1.250 lei ar conduce la un efort financiar suplimentar suportat de angajator de 1.015 lei/salariat, aferent celor șapte luni din anul 2016.
Decizia creşterii salariilor a fost luată după dezbaterile din Consiliul Național Tripartit (CNT), la care au participat luni seara, la sediul Ministerului Muncii, reprezentanți ai Guvernului și lideri ai confederațiilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național.
„Reprezentanții confederațiilor sindicale au propus creșterea salariului minim pe economie, pentru un timp normal de lucru de opt ore pe zi, la 1.200 de lei, începând cu 1 ianuarie 2016. Inițial, confederațiile patronale au solicitat creșterea salariului minim pe economie la 1.200 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2016, cu condiția blocării impozitării noului salariu minim la nivelul de 1.050 lei”, se arată într-un comunicat primit de la Ministerul Muncii.
Ana Costea, ministrul Muncii, a explicat în cadrul discuțiilor că acest lucru echivalează cu modificarea Codului Fiscal, care trebuie să intre în vigoare la începutul anului, lucru extrem de greu de făcut având în vedere că Parlamentul este în vacanță până la data de 1 februarie 2016.
Ulterior, o parte din confederațiile patronale s-au declarat de acord cu creșterea salariului minim la 1.200 lei, de la 1 ianuarie, solicitând în schimb facilități fiscale pentru sectoarele economice cele mai afectate de această măsură. Poziția finală a confederațiilor sindicale a fost aceea de a solicita o creștere a salariului minim la 1.275 lei, începând cu 1 mai 2016.
Ana Costea, în calitate de reprezentant al președintelui CNT, a luat act de poziția sindicatelor și patronatelor. În final, s-a decis ca varianta de lucru a Executivului să ia în considerare o creștere a salariului minim la 1.250 lei, începând cu 1 mai 2016.
Proiectul de act normativ va avea următorul impact socio-economic:
- din punct de vedere macroeconomic: numărul de beneficiari ai creșterii salariului minim este de 1.131.686 persoane, din care 1.092.364 în sectorul concurențial și 39.322 în sectorul bugetar. Se estimează totodată că majorarea propusă va avea efecte pozitive asupra creșterii economice , prin stimularea ocupării și reducerea muncii la negru.
- asupra mediului de afaceri: majorarea salariului minim la 1.250 lei va conduce la un efort financiar suplimentar suportat de angajator de 1.015 lei/salariat, aferent celor șapte luni din anul 2016.
- din punct de vedere social: proiectul de hotărâre are un impact social important, asigurând creșterea nivelului de trai și reducerea decalajelor sociale, salariul minim lunar net al unui salariat care nu are persoane în întreținere crescând de la 777 lei la 917 lei.