Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu o companie din Chișinău, pregătesc specialiști în TIC, de la vârsta de 12 ani

Tineri specialiști TIC / Sursa foto: Facebook

Republica Moldova. Din anul trecut de studii, elevii din Republica Moldova au oportunitatea de a studia unul dintre cele mai răspândite limbaje de programare din lume – Java, pentru clasele a VI-a – a IX-a, în cadrul disciplinei opționale „Programare Java distractivă”. Aceasta este posibil grație unui parteneriat de excepție dintre Ministerul Educației și Cercetării (MEC) de la Chișinău și Compania „Iucosoft”.  

Elevi basarabeni / Sursa foto: Provincial

Oportunitate accesibilă pentru orice elev din Republica Moldova

În premieră, în Republica Moldova, specialiști patrioți de la respectiva firmă privată au elaborat un curriculum pentru disciplina opțională și oferă, absolut gratuit, suport integral pentru școli, profesori și elevi. Inițiativa este sprijinită și de partenerii de dezvoltare. Conform experților, elevi din România spun că ar fi minunat ca și ei la școală să învețe limbajul de programare Java, lucru care încă nu se întâmplă.

Curriculumul a fost aprobat de MEC, la Consiliul Național pentru Curriculum, în urmă cu un an. În perioada 2023-2024, disciplina opțională „Programare Java distractivă” în instituțiile de învățământ preuniversitar se bucură de succes atât în rândul elevilor, cât și al dascălilor. 120 de cadre didactice sunt implicate în predarea acestui obiect, în 77 de gimnazii, licee, școli profesionale, colegii și centre de excelență din Republica Moldova. Mii de elevi din orașe și localități rurale studiază „Programare Java distractivă” și, de la 1 septembrie, își vor relua învățarea.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Iurie Coropceanu, senior Java Trainer CEO:

„Prin educație, împreună, facem viața fiecăruia și țara mai bună”

„În baza experienței noastre, contribuim la completarea conținuturilor predate în instituțiile de învățământ din Republica Moldova, în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC). Sprijinim autoritățile în realizarea unuia din obiectivele principale ale MEC – creșterea atractivității și relevanței studiilor pentru piața muncii.

Disciplina „Programare Java distractivă” este o alternativă la studierea programării calculatoarelor în cadrul ciclului gimnazial. Pune baza competențelor de programare profesionistă a elevilor pentru viitor. Java este un limbaj internațional ca răspândire și intensitate de utilizare. Ca exemplu, sunt cel puțin 3 miliarde de dispozitive folosesc programe scrise în Java”, explică Iurie Coropceanu, senior Java Trainer CEO, fondator al Companiei „Iucosoft”, în exclusivitate, pentru EVZ.

Manual pentru disciplina opțională „Programare Java distractivă”

Adaptarea conținutului educațional la piața muncii în domeniul TIC

Autorii curriculumului, dar și ai cursului online și cărții cu aceeași denumire – „Programare Java distractivă” –  oferă suplimentar, gratuit, un curs online specializat de pregătire și instruire a profesorilor care predau această disciplină opțională, aleasă de elevii din școlile lor. Profesorii au acces la materiale dar și la grupul specializat de profesori ce predau această disciplină opțională.

MEC și Compania „Iucosoft” au început adaptarea conținutului educațional la piața muncii în domeniul TIC. Dobândirea competențelor în sfera tehnologiilor informaționale în cadrul învățământului general la treapta gimnazială, liceală și în învățământul profesional tehnic sunt pași importanți în această direcție.