Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis numerele de telefon la care românii afectaţi de cutremurele produse luni în Turcia pot solicita asistență consulară. 13 persoane au cerut deja ajutor și vor fi aduse în țară cu aeronave militare.
UPDATE: 13 români vor fi repatriați din Turcia. Nouă dintre aceștia sunt studenți și sunt însoțiți de un profesor. Alte trei peersoane au cerut ajutor prin intermediul numerelor de urgență puse la dispoziție de autoritățile române. Două aeronave militare au aterizat pe aeroportul din Adana și îi vor prelua pe cetățenii Români.
Potrivit ministrului Sănătății oamenii vor putea beneficia de consiliere psihologică când vor ajunge în țară. „Este posibil ca numărul persoanelor care solicită ajutor să crească. Suntem printre primele echipe de salvare care au ajuns în Turcia. Nu refuzăm pe nimeni. Acceptăm solicitări și de alți cetățeni europeni care au nevoie de ajutor. Îi vom prelua și pe aceștia dacă ajung în timp util pe aeroportul din Adana. Aeronavele României vor mai rămâne o perioadă la sol. În plus, va ajunge în Turcia și o a treia aeronavă“, a declarat Alexandru Rafila, la Digi 24.
Stirea inițială
Toți românii sunt rugați să se informeze din surse oficiale despre evoluția situației de la fața locului și să respecte instrucțiunile autorităților turce. Cutremurul de magnitudinea 7,8 din sud-estul Turciei şi nordul Siriei, în urma căruia s-au prăbuşit sute de de clădiri, s-a soldat cu cel puţin 1.700 de morţi, iar sute de oameni s-ar afla încă sub dărâmături.
La ce numere pot suna românii din Turcia pentru asistență
„În continuarea informaţiilor transmise în contextul cutremurelor produse la data de 6 februarie 2023 în Republica Turcia, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează faptul că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7945 şi +90.312.447.7940, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă”, a arătat MAE, într-un comunicat.
Mai mult, cetățenii români au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al secţiei consulare de la Ankara: +90.532.318.1726, potrivit news.ro. Tot luni, la câteva ore după producerea primului seism, un nou cutremur, de magnitudinea 7,5 a avut loc în sud-estul Turciei.
Se estimează că ar putea fi 10.000 de victime
În urma primul cutremur, specialiștii Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS) vin cu previziuni sumbre și avertizează că numărul victimelor ar putea crește până la ordinul zecilor de mii. USGS consideră că în proporție de 47% există posibilitatea ca numărul victimelor să fie între 1.000 și 10.000 de persoane. 27% este proporția acordată unui număr de victime cuprins între 100 și 1.000 și 20% ca să fie între 10.000 și 100.000 de victime.
De asemenea, și pierderile economice ar putea fi uriașe. Acestea ar putea fi cuprinse între unu și zece miliarde de dolari, ceea ce ar putea ajunge până la 2% din PIB-ul Turciei. Peste 1.700 de persoane au murit în urma celor două cutremure cutremure care au afectat sud-estul Turciei și nordul Siriei, iar alte câteva mii sunt rănite.