MINERII protestează. Peste 400 de ortaci REFUZĂ să mai intre în subteran: "Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi"

MINERII protestează. Peste 400 de ortaci REFUZĂ să mai intre în subteran: "Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi"

Peste 400 de mineri din schimbul întâi de la minele Lonea, Lupeni şi Vulcan care ar fi trebuit să intre în subteran în schimbul întâi protestează în această dimineaţă, în curtea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) din Petroşani. Oamenii cer demisia conducerii societăţii, pe care o acuză de incompetenţă.

Potrivit Mediafax, ortacii, îmbrăcaţi în salopete de lucru şi cu lămpi de mină, au decis dimineaţă, să se solidarizeze cu colegii lor de la Lonea care au declanşat protestele cu o zi în urmă.

Minerii au făcut un foc în curtea CEH, iar de câte ori ajunge la sediu câte un reprezentant al administraţiei aceştia huiduie şi strigă "Hoţii", "Demisia", Nu ne enervaţi, că o să regretaţi", "Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi", "Hoţii, hoţii" şi au cântat "Deschide uşa, creştine".

Liderul minerilor de la Vulcan, Ioan Ciobotaru, a spus că minerii din schimbul patru de la Lonea care s-au blocat în subteran miercuri noapte au ieşit din mină joi, în jurul orei 7.00, în timp ce ortacii care au protestat, pe parcursul nopţii, în curtea Complexului Energetic Hunedoara au plecat acasă, fiind înlocuiţi de colegii lor din schimul întâi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Minerii aşteaptă să ajungă de la Deva directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Aurel Niculescu, unul din membrii echipei de conducere căruia ei îi cer demisia.

Protestele minerilor au început miercuri seară, la schimbul al treilea, la Lonea, unde ortacii au decis să nu mai intre în subteran, nemulţumiţi de lipsa echipamentelor de lucru, de "minciunile" şi "incompentenţa" şefilor, pe care îi acuză că le pun în pericol locurile de muncă.

Ulterior, cei peste o sută de mineri au plecat pe jos la sediul Complexului Energetic Hunedoara din Petroşani, pentru a protesta. Ortacii au mers pe jos aproximativ opt kilometri, de la mina Lonea situată în localitatea Petrila şi până în Petroşani.

La Petroşani au ajuns, miercuri seară, şi aproximativ 60 de mineri din schimbul patru de la Vulcan, pentru a se alătura protestului ortacilor de la Lonea, însă aceştia s-au întors la unitatea minieră după circa o oră.

”Nu ne-aţi dat materiale şi vă bateţi joc de noi ca să ne folosiţi ca scuză în faţa ministrului (n.r. - ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu), când vă va cere, în 15 decembrie, programul realist de eficientizare şi reorganizare a Compexului Energetic Hunedoara. Asta aţi făcut de fap”, i-a strigat unul dintre protestatari directorului general adjunct al CEH, Nicolae Drăgoi, chemat de mineri în curtea companiei.

Întrebat dacă acuzaţiile minerilor sunt reale, Drăgoi a răspuns: ”Nu ştiu. Se lucrează la un program la Deva, nu ştiu mai multe amănunte”. El nu a putut confirma dacă vreun responsabil din divizia minieră participă la întocmirea programului de eficientizare şi reorganizare a CEH.

Liderul de sindicat a susţinut că ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, le-a dat termen celor din conducerea CEH ca până la jumătatea lunii decembrie să prezinte un program realist de eficientizare şi reorganizare a companiei.

Potrivit sursei citate, cei din conducerea CEH ar fi premeditat totul pentru a avea o scuză în faţa ministrului atunci când vor merge cu ”lecţiile nefăcute la Bucureşti”.

CEH cuprinde patru unităţi miniere, respectiv Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni, dar şi termocentralele Paroşeni şi Mintia, numărul angajaţilor, mineri şi energeticieni, ajungând la aproximativ 6.700. Directorul general al complexului este Aurel Niculescu, iar din conducere mai fac parte directorul general adjunct, Nicolae Drăgoi, şi Gabriel Petrescu, director al Diviziei miniere. Directorul economic al CEH, Maria Ciobanu, şi-a anunţat demisia din funcţie în urmă cu câteva zile, Niculescu susţinând însă că aceasta a revenit asupra deciziei. Aurel Niculescu a fost numit în funcţia de director general al CEH de ministrul Economiei, Constantin Niţă, cel care l-a numit şi pe Nicolae Drăgoi în funcţia de director general al Societăţii Naţionale a Huilei, înainte ca acesta să fuzioneze cu CEH.