Partidul Democrat din SUA a lansat astăzi o pagină de internet cu scopul de a contabiliza minciunile candidatului republican în cursa pentru Casa Alba, senatorul John McCain, relatează AFP.
Pagina poate fi accesată la adresa www.mccainpedia.org şi prezintă imaginea unui John McCain surâzător alături de un contor oprit la numărul 051.
"Pentru a-i putea cere socoteală lui John McCain pentru spusele sale, Comitetul naţional democrat va număra şi va face cronica minciunilor sale pe pagina «Numără minciunile» de pe McCainPedia", explică democraţii pe site.
Printre declaraţiile senatorului de Arizona contabilizate pe site ca fiind minciuni figurează şi cea în care McCain susţine că Sarah Palin, colistiera sa, nu a acceptat niciodată subvenţii federale în calitate de guvernator a statului Alaska. "Patru Pinocchio pentru McCain", a scris în ediţia sa de sâmbătă Washington Post, referitor la acest subiect.
De asemenea, pagina de web subliniază că afirmaţia republicanilor potrivit căreia Alaska ar produce 20% din energie SUA "nu este adevărată, nici măcar aproape de adevăr", potrivit site-ului factcheck.org, care verifică declaraţiile celor doi candidaţi în timpul campaniei.
Echipa lui John McCain, acuzată de democraţi că recurge la "minciuni dezgustătoare" în campania prezidenţială, a lansat o ripostă duminică, acuzând tabăra lui Barack Obama că este "în plină panică".
"Partidul Democrat este în plină panică din cauza lui Sarah Palin", a declarat Carly Fiorina, o apropiată a candidatului republican şi fostă femeie de afaceri, care i-a criticat totodată pe editorialiştii americani care i-au acuzat pe McCain şi Sarah Palin că mint.