Joi, un pescador aflat în Marea Neagră a anunțat Garda de Coastă că a agățat în traul un obiect care pare a fi o mină marină. Specialiștii au fost imediat alertați și s-au deplasat în zonă pentru a efectua verificări.
„Astăzi în jurul orei 12.30, nava de pescuit „Nava de pescuit «Flamingo 4», care desfăşura activităţi specifice la o distanţă de aproximativ 8 mile marine travers de Capu Midia, a raportat prezenţa unui obiect asemănător cu o mină marină în trauler său. Conform procedurilor specifice, după primirea solicitării, şeful Statului Major al Forţelor Navale au pus în aprlicare procedurile standard pentru prevenție.
În jurul orei 14.00 puitorul de mine cu o grupă de scafandrii la bord a ieșit din portul Constanța. Nava se deplasează acum spre locul indicat, urmând să ajungă în jurul orei 16.00”, a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, Corneliu Pavel, într-o intervenție televizată.
Este cea de-a șase astfel de intervenție a Forțelor Navale
Acesta a mai adăugat că este cea de-a șasea intervenție a Forțelor Navale pentru neutralizarea unei mine marine, de la începutul războiului din Ucraina și până în prezent. De asemenea, de la începutul războiului din Ucaina până în prezent, au fost confirmate şi distruse, 68 de mine marine, în bazinul vestic al Mării Negre, 1 de Georgia, 4 de Bulgaria, 5 de România, 7 de Turcia şi 51 de Ucraina.
Este o misiune cu un grad ridicat de risc, a explicat Corneliu Pavel, iar nava se va apropia la o distanță de siguranță de mina marină, urmând ca de la bordul ei să fie coborâtă o ambarcațiune cu scafandrii. Ulterior, după ce vor face o analiză rapidă a obiectului, atunci vor lua decizia de neutralizare, prin distrugere de la distanță, ori cu dispozitiv.
Momentan, nu se cunosc informații despre nava de pescuit sau despre câte persoane se aflau la bordul acesteia când a fost depistat obiectul asemănător cu mina marină.
„Un pescador a anunţat Garda de Coastă că în traulul navei a agăţat un obiect care pare a fi o mină marină. Traulul este la fundul apei, nu a fost ridicat la suprafaţă, pescadorul s-a îndepărtat de acesta cât îi permite funia. Am ajuns la faţa locului pentru a asigura zona şi am anunţat Ministerul Apărării Naţional”, a afirmat inițial Garda de Coastă.