MILLIYET: Cearta SUA și a Rusiei pe tema PKK/YPG

În timp ce Turcia luptă pentru a anihila PYD/YPG/PKK (grupări kurde considerate teroriste de Ankara - n.red.), nici SUA și nici Rusia nu îi numesc încă teroriști pe acești josnici care omoară civili nevinovați și copii.

Dimpotrivă, ambele țări folosesc organizația teroristă pentru propriile interese și pentru a menține această legătură, îi protejează pe teroriști, se întrec cum să îi țină în brațe. De fapt, cel mai corect este să spunem că este o luptă pentru a-și asigura conducerea teroriștilor pentru că, la fel cum s-a întâmplat în nordul Irakului, SUA vor să înființeze o garnizoană PKK/PYD/YPG care să rupă estul Eufratului (în Siria) iar Israelul susține cu fermitate acest lucru.

Iar Rusia este împotriva ruperii estului Eufratului și susține în schimb oferirea unei ușoare autonomii față de Damasc și integrarea teroriștilor înarmați în armata siriană. În acest context, SUA a găzduit și a așezat la masa negocierilor organizația teroristă PYD/PKK și Consiliul Național Kurd din Siria (ENKS), apropiat Administrației Regionale Kurde din Irak.

Aceste organizații au ajuns la un acord pe teme politice în ceea ce privește Siria. Așa, o structură care nu este o organizație teroristă și organizația teroristă separatistă PKK/PYD/YPG se unesc. În plus, o companie energetică cu sediul în Statele Unite s-a aliat cu SDG (Forțele Democrate Siriene), conduse de organizația teroristă PKK/PYD/YPG, pentru a extrage, prelucra și comercializa petrolul din teritoriile aflate în nord-estul Siriei. Adică SUA își desfășoară fățiș toate încercările de a spori influența politică și economică a organizației teroriste PKK/PYD/YPG pe teritoriul Siriei.

La rândul său, Rusia încearcă să scoată organizația teroristă din sfera SUA, prin încercarea de federalizare, și să își bage în buzunar gruparea.

Organizația teroristă este conștientă de această oportunitate și încearcă să folosească cearta dintre Rusia și SUA pentru a-și atinge propriile interese. În cazul în care organizația teroristă alege una dintre părți, tensiunile vor fi și mai mari.

L-am întrebat cum vede această situație pe generalul în retragere Naim Babüroğlu, cadru didactic al Universității Aydın din Istanbul. „Rusia ar putea încerca să anihileze organizația teroristă printr-o colaborare cu Damascul. Turcia deține o carte importantă. Ar putea să o folosească și să coopereze cu Rusia și Siria pentru a anihila PKK/PYD/YPG. De mai multe ori, administrația de la Damasc s-a confruntat cu PKK/PYD/YPG, i-a numit organizație teroristă. Le-a reproșat că fură petrolul. Și Rusia și administrația de la Damasc au reacționat în urma acordului dintre  PKK/PYD/YPG și SUA pe tema petrolului. Turcia are în mână cărți importante în acest joc.

De exemplu? „Turcia ar putea să inițieze o colaborare cu Rusia și cu Damascul, invocând Acordul de la Adana din 1998 (document ce prevede expulzarea membrilor PKK din Siria - n.red.) și și-ar putea intensifica presiunea asupra PKK/PYD/YPG. Pentru că de mai multe ori, administrația de la Damasc a numit PKK/PYD/YPG organizație teroristă.

Rusia nu îi consideră teroriști dar nici nu îi sprijină. Deoarece evenimentele se succed cu repeziciune, uităm unele date importante. De exemplu, cui au predat Statele Unite orașul Manbij? Rusiei. Adică nu Turciei, țară membră NATO și deci aliată, ci Rusiei. Manbij este cel mai clar exemplu că în final, Rusia și SUA se vor lepăda de Turcia. Să lăsăm deoparte acest lucru însă dacă în acest moment Turcia vrea să se asigure că organizația teroristă PKK/PYD/YPG nu mai reprezintă un pericol în spațiul său geografic, trebuie să negocieze cu administrația de la Damasc și să invoce Acordul de la Adana. Dacă este invocat acordul, ar putea fi organizate operațiuni comune, coordonate, împotriva organizației teroriste”

Autor: Tunca Bengin

Traducere Florin Matei, RADOR