Soldaţii şi comandanţii israelieni care au participat la operaţiunea din Fâşia Gaza vor beneficia de protecţie judiciară totală în Israel şi în străinătate, a declarat ieri premierul israelian, Ehud Olmert, în replică la cererile de declanşare a unor acţiuni în justiţie.
"Comandanţii şi soldaţii trimişi în Gaza trebuie să ştie că vor fi protejaţi total în faţa tuturor tribunalelor şi că Israelul îi va ajuta", a afirmat el, la deschiderea Consiliului de Miniştri, potrivit AFP.
"Această decizie nu va împiedica Guvernele şi organizaţiile pentru drepturile omului din lume" să demareze acţiuni în justiţie "împotriva tuturor liderilor israelieni responsabili de decese şi distrugeri împotriva poporului palestinian", a declarat ministrul de Externe al Autorităţii Palestiniene, Riad al-Maliki.
Statul evreu învinovăţeşte Hamas de moartea civililor
Cenzura militară israeliană a interzis deja dezvăluirea identităţii comandanţilor unităţilor implicate în ofensiva din Fâşia Gaza, de teamă că vor fi acuzaţi de crime de război. De asemenea, feţele soldaţilor care apar în reportaje sunt disimulate.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut marţi acţiuni în justiţie împotriva celor responsabili de bombardamentele israeliene care au vizat clădiri ale ONU din teritoriul palestinian, unde peste 1.300 de palestinieni au murit în 22 de zile de ofensivă.
Opt organizaţii israeliene de apărare a drepturilor omului au cerut procurorului general al statului demararea unei anchete privind conduita armatei în Gaza, "având în vedere amploarea atingerilor aduse populaţiei civile".
Statul evreu impută Hamas responsabilitatea victimelor civile, acuzând grupările armate palestiniene că acţionează deliberat în zonele populate.
Sursa: Mediafax
Citiţi şi: