La finalul lunii iulie, armata americană a anunțat intenția de a returna 40 km pătrați de teren în Okinawa guvernului japonez.
Este cea mai mare retrocedare de pământ de pe insula unde staționează 30.000 de soldați americani, de la încheierea formală a ocupației americane în 1972. Decizia vine după violarea și uciderea unei localnice și o mare manifestație anti-americani, care a avut loc în iunie.
Relația cu comunitățile locale
Așa cum relatează The Economist, opoziția față de bazele militare americane a crescut, recent, în Turcia. După puciul eșuat, mulți turci i-au acuzat pe soldații americani de la baza Incirlik că s-ar fi aflat printre puciști. La trei zile după lovitura de stat eșuată, un jurnalist pro-guvernamental, Yusuf Kaplan, a scris pe Twitter: „SUA, știi că ești cel mai mare terorist! Știm că toate loviturile de stat sunt ale tale, nu suntem proști! SUA, pleacă acasă!”.
Statele Unite au cele mai multe baze militare din lume, din afara granițelor sale: aproape 800 de baze în mai mult de 70 de țări. Dintre cei 150.000 de militari, 49.000 sunt în Japonia, 28.000 în Coreea de Sud și 38.000 în Germania.
Costurile suportate de guvernul de la Washington, fără a calcula și zonele de război, se ridică la 100 de miliarde de dolari pe an.
În secolul trecut, prezența militară americană era justificată de amenințarea sovietică, iar după căderea Cortinei de Fier au apărut mereu alte motive: războaiele din Orientul Mijlociu, din anii 1990, au făcut ca Bahrain sau Turcia să aibă importanță strategică; creșterea recentă a puterii navale a Chinei a sporit prezența în Pacific.
Susținere în plan intern
Sprijinul din partea cetățenilor americani pentru amplasarea trupelor în afara țării a crescut după 11 septembrie 2001, ajungând la 48%, considerându-se că astfel se poate reduce amenințarea teroristă. Astăzi, 47% dintre americani consideră că prezența militară în afara granițelor produce ură și conduce la și mai mult terorism, conform sursei citate. Analiști americani, citați de Economist, spun că publicul nu știe aproape nimic despre bazele militare din afara țării și, cu excepția lui Donald Trump, care a chestionat această prezență și costurile pe care le implică, niciun candidat nu a vorbit despre asta.
Potrivit unor estimări ale RAND Corporation, din 2013, păstrarea forțelor armate în afara granițelor costă cu 10.000-15.000 de dolari mai mult, pentru o persoană, decât dacă militarii ar staționa pe teritoriul SUA.
În ultimii 15-20 de ani, Pentagonul a făcut mai mulți pași pentru a îmbunătăți relațiile dintre bazele militare externe și comunitățile locale. Majoritatea acestor eforturi au fost de „a-i ține în frâu” pe soldați. În 2006, a fost adăugată Codului Militar de Justiție al SUA o prevedere anti-prostituție.
Pe de altă parte, în România, de pildă, militarii americani sunt bineveniți și în comunitatea locală nu s-a înregistrat niciun incident.