Doi MILITARI AMERICANI, uciși la o bază aeriană din Iordania

Doi instructori americani au fost împuşcaţi mortal şi un altul a fost rănit, azi, în Iordania, într-un schimb de focuri cu militari iordanieni, la intrarea într-o bază militară aeriană din sudul regatului, a anunţat armata iordaniană.

Schimbul de focuri, în care a fost răni și un ofiţer iordanian a avut loc după „tentativa vehiculului instructorilor de a intra în bază", a declarat armata, într-un comunicat.

Într-o primă versiune, armata iordaniană a anunţat că instructorii americani au ignorat ordinele gărzilor care le-au cerut să oprească vehiculul.

„O anchetă a fost deschisă pentru a determina circumstanţele şi cauzele incidentului, care a avut loc la intrarea în baza aeriană Prinţul Faisal la Al-Jafr (sud)", a adăugat aceeaşi sursă, conform Agerpres.

În noiembrie 2015, doi instructori americani şi unul sud-african au fost ucişi de un poliţist iordanian, într-un centru de antrenament al poliţiei la est de Amman.

Acest atac nu a fost revendicat.

Iordania, unul din principalii aliaţi ai Washingtonului în regiune, are relaţii foarte strânse cu Statele Unite, în special în domeniul militar.