Nelu Bălan, considerat „cel mai șmecher român din New York”, a murit. Era bun prieten cu celebrități din România, dar și din America. Vestea decesului a fost dată de fostul manechin Nelly Năstase, apropiată de milionar. Cum a reușit românul să ajungă de la un simplu ospătar la patron de restaurant de lux.
Miercuri dimineață, fostul manechin Nelly Năstase a anunțat decesul lui Nelu Bălan, considerat „cel mai șmecher român din New York”. Aceasta era bună prietenă cu milionarul și a mărturisit că a fost o plăcere să facă parte din anturajul său, conform retetesivedete.ro.
„RIP Nello! It was a pleasure to have known you! Drum lin spre cer”, a postat, în această dimineață, pe Facebook, fostul manechin Nelly Năstase, bună prietenă cu milionarul Nelu Bălan.
La scurt timp după ce fostul manechin a anunțat decesul milionarului, mai mulți prieteni ai acestuia au început să lase comentarii prin care își prezintă condoleanțele.
„Fratele meu Nello a plecat sa stea cu alti frați ai noștri, Mario Marian Schilodu, Dr Serban Cociaba, Oprică și mulți alții, eu am crescut cu ei. Dumnezeu să-l ierte!”, a scris un prieten comun de-al lui Nelu Bălan și Nelly Năstase.
Printre cei care și-au exprimat regretul pentru moartea lui Nelu Bălan este și Norris Măgeanu, fostul soț al Corinei Dănilă și președintele Federației Române de Automobilism Sportiv. Acesta a susținut că milionarul a făcut mai multe pentru România decât ambasada.
„Un om care, în unele privințe, a făcut, ca român la NY, mai multe decât ambasada României în USA”, a scris Norris Măgeanu.
Cine a fost Nelu Bălan
Înainte de a pleca în America, el lucra ca ospătar într-un restaurant din Iași. A continuat să lucreze în barurile și restaurantele din SUA, până când a reușit să își deschidă propria lui afacere. „Nelloo” este unul dintre cele mai scumpe restaurante din New York, unde un capuccino costă peste 12 dolari, iar un platou ajunge și la 600 de dolari.
Prin restaurantului său, Nelu Bălan a cunoscut multe vedete de la Hollywood, cu care s-a și împrietenit după ce aceștia i-au călcat pragul. În 2009, Jay-Z și Beyonce i-au lăsat un bacșiș de 500 de dolari, după ce au mâncat la Nelloo. Cele două vedete internaționale au fost deseori fotografiate alături de milionarul român.
Alte vedete celebre care s-au afișat la restaurantul lui Nelu Bălan au fost Charlize Theron, Mickey Rourke si Arnold Schwarzenegger, Kanye West și mulți alții.
Nu doar vedete din SUA mergeau la restaurantul lui Nelu Bălan. Toți artiștii români care ajungeau la New York îi călcau pragul.
Criticii culinari de la New York Times și-au spus părerea despre restaurantul lui Nelu Bălan
Unul dintre clienții fideli ai restaurantului deținut de regretatul român era oligarhul Roman Abramovici, fostul patron al clubului de fotbal Chelsea. Acesta obișnuia să vină des la Nelloo, iar nota de plată pentru unul din prânzurile miliardarului rus a fost de 47.221 de dolari.
Faima restaurantului Nelloo a determinat publicația New York Times să își trimită criticii culinari. În 2010, Sam Sifton, unul dintre cei mai aspri critici, a mers să ia masa la restaurantul românului. Vizita acestuia a avut loc la scurt timp după ce Nelu Bălan a fost surprins scuipând pe trotuarul din fața localului.
Sam Sifton nu a fost încântat de experiența de la Nelloo. Acesta a spus că mâncarea a fost banală, iar patronul are un aspect extrem de neîngrijit.
„Ai fi crezut că e doar butaforie pentru reclamă. Arăta bine, dar fără nici un gust”, a declarat Sifton, care a remarcat şi preţurile uriaşe. O apă plată, 12 dolari, o porţie de paste cu trufe, 100 de dolari de altfel, singurul fel de mâncare care îi iese bine bucătarului de la Nello”, a scris criticul culinar în New York Times, despre restaurantul lui Nelu Bălan, potrivit retetesivedete.ro.