Controversatul om de afaceri Dan Nicorescu este implicat într-un scandal. Foștii săi angajați vorbesc despre condiţiile imposibile în care au fost forţaţi să lucreze.
Dan Nicorescu: scandal pentru milionar! Foștii săi angajați vorbesc despre condiţiile imposibile în care sunt forţaţi să lucreze. Sunt supuşi la tratamente abuzive, reclamă aceștia, potrivit AntenaStars.
Fost angajat: Este un om fără suflet
Radu Neacșu susține că s-a angajat în noiembrie 2020, dar foarte repede patronul său a început cu injurii, un ton ridicat. Acesta susține că i-a atras atenția lui Dan Nicorescu. „Vă rog frumos, nu îmi vorbiți așa. Pe mine vă rog să mă respectați". În ziua de salariu miliardarul l-a anunțat că dorește să îi oprească garanție din salariu.
„În ultima lună de lucru am plecat în vacanță. Aveam o sâmbătă liberă pe lună, așa era înțelegerea. Nu m-am mai dus și mi-a tăiat 100 lei din ultima lună de salariu. I-am cerut banii de vineri, i-am spus uitați, plec și eu cu copiii, cu familia. Un om fără suflet, a zis nici nu vreau să aud. Lasă-mă cu copiii. Îți dau banii când vreau eu și faci ce zic eu. El se poartă așa și cu ospătarii, la notele de plată vrea discount-uri. Un milionar în adevăratul sens al cuvântului".
Acesta a explicat că făcea de toate în casa milionarului, mult dincolo de contract.
Cum se apără Dan Nicorescu? Este o minciună
De cealaltă parte, milionarul susține însă că fostul său angajat minte. „Este o minciună. I-am mărit salariul din prima lună. În al doilea rând i-am dat 5 zile libere din prima lună de activitate. În al treilea rând am stabilit clar la începutul angajării că perioada de preaviz este de două zile. Iar banii se dau la sfârșitul perioadei de preaviz. A venit, și-a depus demisia pe 1 februarie, a mai stat 3 zile și a dispărut. Am avut o înțelegere perfect clară la începutul angajării, pe care nu a respectat-o. Solicita învoiri, i-am dat o zi liberă, apoi a doua zi.
Apoi i-am spus că nu pot să îi dau tot timpul libere. Trebuie să plătească, adică îi tai din salariu ziua în care lipsește. Presupun că asta nu i-a convenit. Nu pot să bag în casă un om fără minima garanție: actele lui personale, dacă ajung la Poliție în cazul în care se fură ceva din casă, se strică. Am fost pățit, dar nu obligă nimeni pe nimeni. A acceptat, actele i s-au dat înapoi. Toți angajații și-au primit actele înapoi".
Dan Nicorescu: un nou scandal pentru milionar!
Dan Nicorescu precizează că fostul său angajat a venit ca persoană fizică, nu a fost angajat prin firmă. „Este casa mea particulară. L-am îndrumat la ITM să își plătească taxele, nu a vrut să meargă. A fost angajat ca paznic cu salariu fix. Ulterior având și carnet i-am propus și a acceptat să vină să mă ridice din locația în care eram. Pe lângă salariul de paznic avea și 50 lei pe zi la fiecare deplasare ca șofer. Nu a fost angajat șofer cum s-a prezentat el. Ca șofer lucra dor o jumătate de oră. Câștiga în jur de 3700-3800 lei pe lună".
În octombrie, Dan Nicorescu a fost jefuit în propria casă, o vilă de 4 milioane de euro de pe Șoseaua Nordului. 4 dintre cele mai scumpe mașini din lume se află în curtea sa. Nicorescu a dat nas în nas cu hoții, în propria casă, despre care susține că l-au bătut.