Mike Pompeo sare pentru Trump. John Bolton, un „trădător”, un „mincinos”
- Tudor Borcea
- 19 iunie 2020, 17:12
Șeful diplomației americane a rostit cuvinte grele la adresa fostului consilier al lui Donald Trump, Michael Bolton, care va publica o carte vitriolantă despre președintele Statelor Unite.
Mike Pompeo nu s-a jucat cu vorbele. Joi, el a denunțat „minciunile” lui John Bolton, fostul consilier pentru securitate națională al președintelui american în perioada aprilie 2018-septembrie 2019.
„Este deopotrivă trist şi periculos că ultimul rol public al lui John Bolton este cel al unui trădător care distruge America violând încrederea sacră care îl uneşte cu poporul său”, a afirmat secretarul de stat american într-un comunicat de presă.
Mike Pompeo (foto) nu a dezmințit, totuși în mod specific un pasaj din cartea scrisă de Bolton potrivit căruia el i-ar fi spus, în 2018, lui Bolton că Donald Trump nu spune decât „tâmpenii”.
„Nu am citit cartea dar, potrivit extraselor publicate, John Bolton răspândește numeroase minciuni. Fie că este vorba de jumătăți de adevăr bine îmbrăcate sau de-a dreptul neadevăruri”, a estimat secretarul american de Stat.
„Prietenilor noştri din întreaga lume: voi ştiţi că America preşedintelui Trump este o forţă pozitivă pentru lume”, a concluzionat Mike Pompeo în acest comunicat de presă intitulat „Și eu am fost în cameră”, o referință la titul cărții lui John Bolton, „ The Room Where It Happened” ( „Camera în care s-a întâmplat”) care urmează să apară marți.
În această carte, din care câteva pasaje au fost publicate, fostul consilier (destituit în septembrie) descrie un președinte American prost consiliat și obsedat de realegerea sa, cu riscul să pună în pericol Statele Unite.
Bolton relatează și cum Mike Pompeo, care afișează în public o loialitate fără fisură față de locatarul de la Casa Albă, s-a arătat de mai multe ori critic față de acesta, pe la spate.
Conform lui Bolton, Pompeo a estimat în particular că strategia lui Trump de apropiere cu Coreea de Nord, pe care nu a încetat să o apere oficial, nu a avut de fapt „nicio șansă de reușită”.
Și după ce a ascultat o conversație prezidențială pe aceeași problemă, i-a spus autorului cărții că „aproape a avut un stop cardiac” din cauza cuvintelor lui Donald Trump.