Mike Cestor rupe tăcerea despre venirea la Astra Giurgiu: „Mai mulți agenți mi-au spus să nu vin în România”
- Alex Dumitrescu
- 6 aprilie 2019, 18:34
Fundașul francez al echipei Astra Giurgiu, Mike Cestor, a declarat într-un interviu recent că a venit cu idei preconcepute despre România, dar și-a schimbat gândirea și atitudinea după o perioadă petrecută aici.
„Locuiesc în București într-un complex rezidențial. Bucureștiul este un oraș foarte frumos. Sunt surprins, pentru că nu știam asta! Imaginea pe care o aveam despre România este cea din Franța, una complet eronată! O imagine a sărăciei... Numai că, până la urmă, nu este deloc așa”, a declarat Cestor.
El a povestit că nu este obișnuit cu frigul din România și și-a dorit ca un meci să fie întrerupt din cauza condițiilor meteo.
„În timpul verii este foarte cald, iar iarna este extrem de rece. Odată, mi-am dorit cu adevărat să se oprească un meci. Am avut pomeții umflați din cauza gerului! E pentru prima dată când mi s-a întâmplat asta”, a mai spus acesta într-un interviu acordat SoFoot.
„Există întârzieri, nu trebuie să te grăbești. Reputația românilor nu este degeaba cea care este. Am fost deja în greva, există nemulțumiri. Am refuzat să ne pregătim pentru că nu am fost plătiți. Am venit la stadion, dar am refuzat să ne antrenăm.
Nu știu dacă mai poți întâlni asta în altă parte. Mai mulți agenți mi-au spus să nu vin în România, dar am zis că e o provocare”, a spus acesta referitor la problemele financiare pe care le-a întâmpinat la echipă.