Au fost mari probleme în Franța și Germania, acolo unde două petreceri gigant s-au încheiat odată cu intervenția în forță a polițiștilor și jandarmilor.
O petrecere rave care s-a desfășurat în vestul Franței s-a sfârșit prost, după intervenția forțelor de ordine. Cel puţin cinci jandarmi au fost răniţi, iar un tânăr şi-a pierdut o mână. Peste 400 de jandarmi au intervenit în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă pentru a împiedica această petrecere rave în Bretania, în apropiere de Redon. Conform prefecturii, tinerii au încercat să organizeze petrecerea pe hipodromul din localitate.
Jandarmii au intervenit în forță la o petrecere rave din Franța, finalul a fost extrem de violent
Petrecerea a fost organizată în pofida restricţiilor de circulaţie în vigoare începând de la 23:00. Această restricţie ar urma să fie ridicată din această duminică datorită refluxului epidemiei de coronavirus în Franţa. Prefectul Departamentului Ille-et-Vilaine, Emmanuel Berthier, a denunţat „ciocniri de o mare violenţă.”
1.500 de persoane au organizat o petrecere rave în memoria lui Steve Maia Caniço, un tânăr care şi-a pierdut viaţa cu doi ani în urmă la Nantes în timpul unui festival de muzică, căzând în apele fluviului Loara în momentul unei intervenţii a poliţiei pentru a dispersa adunarea, conform Agerpres.
Și la Hamburg, forțele de ordine s-au chinuit să spargă o petrecere publică
Probleme asemănătoare s-au înregistrat și în Germania, la Hamburg, acolo unde poliţia a intervenit vineri seară pentru a împrăștia 4.000 de persoane care participau la o petrecere într-un parc din oraș.
Forţele de ordine au încercat în mai multe rânduri să spargă grupurile mai mari de petrecăreţi, fără succes însă, a precizat sâmbătă dimineaţă un purtător de cuvânt al forţelor de ordine. În acel moment, poliţia a decis să evacueze întreaga zonă. În timpul operaţiunii, unii dintre participanţi au aruncat sticle înspre forţele de ordine, iar doi dintre dpoliţişti s-au ales cu răni ușoare. „De la ora 1:15 am, mai rămăseseră doar câteva persoane la faţa locului, iar lucrurile s-au liniştit”, a precizat purtătorul de cuvânt. Nu au existat arestări în rândul participanților.