Mii de noi imigranți au intrat în Austria din Ungaria

Peste 3.700 de persoane au trecut joi granița ungară în Austria, a declarat un purtător de cuvânt al poliției. Creștere afluxului de imigranți pune o și mai mare presiune asupra autorităților austriece care încearcă să-i trimită mai departe în Germania, comentează Reuters.

Zeci de mii de persoane, multe provenind din Siria aflată în război, au trecut granița după ce Austria și Germania și-au deschis frontierele la sfârșitul săptămânii trecute. Marea majoritate s-au îndreptat către Germania, doar câteva sute solicitând azil în Austria, transmite Agerpres, citând Reuters.

Purtătorul de cuvânt al poliției austriece a declarat că noii imigranți au trecut granița în cursul nopții și se așteaptă să mai sosească și alții.

Toate spațiile de cazare din zona Nickelsdorf, un oraș de graniță cu un centru de primire pentru imigranți, au fost ocupate, iar oficialul austriac nu a putut estima câte persoane ar urma să mai sosească în cursul zilei de joi.