Mihăilă are Parma la picioare: „În jurul lui trebuie să se reconstruiască echipa”

Mihăilă are Parma la picioare: „În jurul lui trebuie să se reconstruiască echipa”

Valentin Mihăilă i-a cucerit pe italieni. Internaționalul român a spart gheața în weekend și a înscris primul gol pentru formația de pe „Stadio Ennio Tardini”.

Valentin Mihăilă are Parma la picioare după evoluția încântătoare din ultima etapă din Serie A. Introdus pe teren, la pauza meciului cu Fiorentina, fostul atacant al Universității Craiova a pasat decisiv la golul doi al galben - albaștrilor și și-a trecut apoi, în prelungiri, pentru prima dată numele pe lista marcatorilor.

Parma are șanse tot mai mici să evite retrogradarea pe cea de-a doua scenă fotbalistică italiană, dar jurnaliștii din „Cizmă” sunt entuziasmați, în schimb, de jocul lui Mihăilă. Italienii îl văd pe internaționalul român drept noua vedetă în jurul căreia trebuie să se reconstruiască trupa de pe „Stadio Ennio Tardini”.

„Mihailă este cea mai inspirată achiziție a Parmei. Are cel mai bun randament și nu doar evoluția sa din meciul cu Fiorentina este o dovadă în acest sens. Talentul lui Mihăilă trebuie să reprezinte piatra de temelie pentru reconstrucția echipei” au titrat ziariștii de la Parmalive.it.

Gazzetta dello Sport îl laudă pe Mihăilă

Celebra Gazzetta dello Sport a elogiat, la rândul ei, jocul spectaculos al lui Mihăilă, din disputa de pe „Artemio Franchi” din Florența. „Un gol și un assist. A intrat pe teren și a fost decisiv. Se vede că are talent și fler în zona ofensivă. A fost cel mai bun jucător al Parmei” l-au caracterizat jurnaliștii din „Cizmă” pe tânărul fotbalist în vârstă de 21 de ani.

Viteza și abilitățile tehnice ale fostului vârf al Craiovei nu au trecute neobservate. Italienii au lăudat acțiunile ofensive declanșate de Mihăilă și ușurința cu care acesta reușește să îi lase în urmă pe fundașii adverși. Antrenorul principal al grupării emiliene, Roberto D’Aversa, cere însă și mai multă incisivitate pe faza de atac.

„Jucătorul român este singurul care caută duelurile unu contra unu și care reușește să-și depășească adversarii direcți. Este debordant în astfel de acțiuni” au concluzionat ziariștii de la Parmalive.it.

 

Ne puteți urmări și pe Google News