Mihail Mișustin a ajuns în China. Premierul rus se întâlnește cu Xi Jinping pentru a semna acorduri esențiale
- Andra Puiu
- 23 mai 2023, 10:17
Ministerul de externe al Rusiei a transmis că premierul Mihail Mișustin a ajuns în China. Oficialul rus are programată o vizită de două zile la Beijing, unde se va întâlni cu liderul chinez Xi Jinping.
Ministerul rus de Externe a emis un comunicat de presă prin care a anunțat că premierul Mihail Mișustin a ajuns în China. Oficialul rus se va întâlni cu președintele Xi Jinping pentru a semna o serie de acorduri privind infrastructura și comerțul. Mișustin a ajuns luni seară, 22 mai, la Shanghai, unde a fost întâmpinat la aeroport de ambasadorul Moscovei în China, Igor Morgulov, și de principalul diplomat al Beijingului în Rusia, Zhang Hanhui.
Premierul va participa și la un forum de afaceri ruso-chinez și va vizita un institut de cercetare petrochimică din Shanghai în timpul călătoriei sale de două zile. Kremlinul a transmis că Mișustin va discuta și cu „reprezentanți ai cercurilor de afaceri ruse” din China. La forumul amintit sunt invitați mai mulți milionari și miliardari ruși sancționați de Uniunea Europeană, dar și viceprim-ministrul Alexander Novak, care se ocupă de problemele energetice.
China, unul dintre cei mai mari aliați ai Rusiei
China a devenit, anul trecut, țara care cumpără cea mai mare cantitate de energie din Rusia. Exporturile de gaze ale Rusiei au scăzut, după ce Uniunea Europeană a impus o serie de acțiuni imediat de la începerea războiului din Ucraina. Mișustin se va îndrepta după participarea la forum către Beijing, unde se va întâlni cu liderul chinez și cu premierul Li Qiang.
Rusia și China și-au intensificat, în ultimii ani, acordurile privind cooperarea economică, dar și contactele diplomatice. De asemenea, cele două state s-au apropiat din ce în ce mai mult de la începutul războiului din Ucraina. Beijingul se declară o parte neută în războiul început de Rusia. În plus, autoritățile chineze nu au condamnat Moscova pentru agresiune.
Este important de precizat că autoritățile chineze au emis un document, în luna februarie a acestui an, prin care s-a cerut o „rezolvare politică” a conflictului. Occidentul este de părere că această declarație ar putea permite Rusiei să dețină o mare parte din teritoriul ocupat din Ucraina. Analiștii internaționați susțin că sprijinul Chinei pentru Rusia se mărește pe măsură ce Moscova este din ce în ce mai izolată, informează agenția de presă TASS.