Mircea Mihaies: "Singura sansa a lui Adrian Nastase e sa joace totul pe o carte: sa incerce sa transforme niste procese penale in procese politice."

Asaltul lui Adrian Nastase asupra PSD-ului e vazut drept o incercare disperata a fostului Bombonel de a reveni la conducerea partidului. Miscarea e disperata, intr-adevar, dar tinteste cu totul altceva: autovictimizarea. Exista toate premisele ca acum dosarele fostului prim-ministru sa fie instrumentate corect, iar procedurile sa fie respectate la milimetru.

In felul acesta, sansele avocatilor lui Nastase de a gasi nod in papura descresc dramatic. Adrian Nastase nu e un naiv. Comportamentul sau din ultimul an si jumatate ne infatiseaza un bun cunoscator al psihologiei maselor si un abil jucator de sah pe tabla slabiciunilor si a emotiilor publice. L-am vazut in toate postœrile, de la calfa jurnalistica la filantrop larg la punga, de la comentator politic la erou al intalnirilor mondene.

Adrian Nastase stie ca e vital pentru el sa nu dispara din prim-planul vietii publice. Figura de „baiat bun”, de individ sfatos, arborand un calm atotbiruitor si-o bunavointa distribuita in toate zarile intra de-a valma in noua strategie. Caderea sa a avut loc pe fondul incercarilor la fel de disperate ale lui Mircea Geoana de a decupla partidul de imaginea de protector al coruptiei si avanpost al dictaturii personale. Niciunul dintre fostii aliati - cu exceptia lui Hrebenciuc - nu se mai gaseste intr-o pozitie suficient de puternica pentru a-l ajuta. Dar Hrebenciuc e prea absorbit de paienjenisul de intrigi pe care-l tese zi si noapte.

In aceste conditii, singura sansa a lui Adrian Nastase e sa joace totul pe o carte: sa incerce sa transforme niste procese penale in procese politice. Pentru ca una e sa trimiti la puscarie un lider de partid, si alta un politician cazut in dizgratia propriilor suporteri. Urzeala lui Nastase ar fi avut o sansa de izbanda intr-o singura situatie: daca PSD-ul s-ar fi aflat pe o panta ascendenta in simpatia electoratului. Or, lucrurile stau exact pe dos.

Zestrea traditionala a partidului e tot mai roasa de molii, iar din prestigiul de altadata n-a ramas decat zambetul mucegait al lui Ion Ilici Iliescu. Nu cred ca in adancurile sale Adrian Nastase chiar spera ca poate reveni in fruntea PSD-ului. Drept dovada, a scos din maneca doar un amarat de iepure speriat pe care scrie „conducere colectiva”. Ceea ce-l impinge la gesturi disperate e constiinta faptului ca doar o pozitie solida in interiorul partidului il poate tine departe de celulele puscariei.

Pe vremea lui Iliescu, renumit pentru sufletul sau caritabil, Nastase n-ar fi avut nicio problema sa se ascunda intre fustele crete ale partidului. In clipa de fata, garda pretoriana a lui Geoana geme de oponenti ai fostului premier. Trebuie sa-i crezi niste sfinti, pentru a-ti imagina ca vor renunta la pozitiile atat de greu obtinute si la fragila onorabilitate dobandita dupa plecarea lui Nastase si caderea lui Iliescu. Nu-i vad pe Corlateanu, Diaconescu, Dancu, Rus ori Ilie Sarbu sacrificand imaginea actuala (chiar asa precara cum este) pentru dezastrul sigur reprezentat de ipotetica revenire a lui Nastase.

Chiar si in aceste conditii, Adrian Nastase incearca sa-si joace cartea. Incercarea de a convoca un congres extraordinar al partidului e pe cat de spectaculoasa, pe atat de contraproductiva. E limpede ca, pe langa adversarii traditionali, pe langa sunetul inspaimantator al catuselor, pentru Adrian Nastase incepe un nou cosmar: ura de moarte a fostilor subordonati.

Mircea Geoana e un personaj mai indaratnic decat isi imagina Ion Iliescu, pe vremea cand ii lipea de frunte diverse etichete. El va lupta din rasputeri pentru a scapa definitiv de personajul care continua sa ramana - in ciuda tuturor argumentelor contrarii - un etern pericol pentru pozitia sa.

In contextul tulbure creat, atat Nastase, cat si liderii PSD-ului sunt obligati sa scoata baionetele. In criza de timp si de idei, Adrian Nastase a propus o solutie nestatutara: instaurarea conducerii colective. Ceea ce constituie un atac nu doar la adresa lui Geoana, ci si a partidului. Singurul sprijinitor natural al acestei idei nu poate fi decat Ion Iliescu. Prin tulburarea isterica a apelor murdare, liderul istoric al partidului - un pescar cu mentalitate de Mengele al naturii - spera sa redobandeasca influenta colosala de altadata.

Nastase nu lucreaza, asadar, pentru sine, ci, eventual, pentru orgoliul ranit al lui Iliescu. A doua sacrificare a lui Nastase nu va fi altceva decat confirmarea primeia. Iar aneantizarea lui Geoana n-ar reprezenta decat implinirea unei pohte pe care Ilici o pohteste de-atata amar de vreme. Asa ca sansele acuzatului pentru infractiuni de drept comun Nastase Adrian de-a se da victima a jocurilor politice sunt egale cu zero.