„Acum 10 minute am vorbit cu Mihai Tudose, i-am spus că, după modalitatea în care s-a comportat atunci în faţa unui premier dintr-o ţară unde politeţea şi regulile de bună-cuviinţă sunt esenţiale, e un moment în care acel episod să fie anulat printr-un gest responsabil faţă de ţara sa.

Mihai Tudose e un patriot, e un român care, chiar dacă are convingeri de stânga, socialiste, nu poate fi acuzat că nu iubeşte ţara.

Faptul că domnia sa, şi alţi domni de la Pro România, printre care Sorin Câmpeanu, au luat o decizie înţeleaptă, asta e un lucru îmbucurător”, a declarat Rareş Bogdan la Digi24.

Mihai Tudose, săgeți la adresa lui Victor Ponta

Mihai Tudose l-a umilit pe Victor Ponta, după ce a fost acuzat de liderul PRO România de „trădare”, pentru că ar fi cerut parlamentarilor să voteze pentru învestirea Guvernului PNL.

„Acuzatia că i-am vândut pe colegii mei ca pe morcovi sau ca pe puii de Avicola este aberantă. O parte dintre colegii mei au exact aceeași opinie: ei la intrarea în Parlament au jurat cu mâna pe Biblie că vor apăra interesele României, nu interesele unei persoane. Vestea bună, că nu este o veste proastă, este că nu toată lumea funcționează așa și unii dintre noi votăm pentru România, nu pentru niște interese personale.

Ca să fie clar: nu am negociat nimic cu nimeni, nici cu PSD, nici cu PNL, neavând ce și de ce să negociez. România are nevoie de un guvern, indiferent cine îl conduce. Eu n-am spus că este nevoie de Guvernul Orban, am spus că țara mea are nevoie de un guvern stabil. Vine iarna, nu avem bugete la Sănătate și Educație, duminică avem alegeri și n-avem ministru de Interne. Este o situație dificilă și România are nevoie de un Guvern.

Eu știu că m-am înscris într-un partid, nu într-o sectă unde liderul de partid emite edicte și toți se execută. Nu într-o sectă unde se iau decizii fără consultare, fără justificare sau poate exista justificare, dar legată de motive strict personale. Eu sunt membru de partid, că dacă doream să fiu vasal, rămâneam la PSD, alături de Cuc, Andrușcă, Carmen Dan, Dăncilă&Co”, a declarat Mihai Tudose, potrivit Stiripesurse.

Te-ar putea interesa și: