Mihai Trăistariu a intrat în lumea afacerilor, dar nu renunță nici la muzică. Artistul are un program extrem de încărcat în luna decembrie, perioadă în care își rotunjește veniturile.
Mihai Trăistariu are zeci de concerte în decembrie
Fostul membru al trupei Valahia se bucură de succes în domeniul muzical. Artistul are în spate mulți ani în showbiz, perioadă în care a obținut numeroase premii și a ajuns la inimile unei generații.
În anul 2006, acesta s-a clasat pe locul al patrulea la Eurovision. La fel ca majoritatea artiștilor, Mihai Trăistariu nu are timp de viața personală la final de an. Acesta are programate numeroase concerte în țară.
Cum face față programului
Pentru a face față unui astfel de program și a-și proteja vocea, cântărețul are un adevărat ritual. Acesta a mărturisit că mănâncă o ceapă înainte de concerte.
„Cu o seară înainte de Eurovision, eu fiind finalist la 11 ediții naționale, dar și de alte concursuri importante, mănânc câte o ceapă. Deși ai senzația că îți arde gâtul, de fapt ți-l dezumflă foarte bine. Iar dimineața, când mă trezesc, am o voce cristalină, merge brici”, a explicat el.
Artistul apelează și la medicamente atunci când se confruntă cu răceli.
„Desigur, dacă răcesc, iau și medicamente, fac aerosoli, injecții, sper însă să o pățesc cât mai rar. Vocea este instrumentul de bază al soliștilor, trebuie să avem grijă de ea”, a adăugat el.
Mihai Trăistariu câștigă 1.500 de euro pentru fiecare concert
Luna decembrie este una profitabilă pentru artiștii din România. Cu o experiență notabilă în spate, artistul are o taxă fixă pentru concerte. Astfel, acesta încasează câte 1.500 de euro pentru un recital de 45 de minute.
„Pentru un concert, chiar și în aer liber, de 45 de minute, am un onorariu de 1.500 de euro”, a mai spus el.
Pe lângă muzică, artistul face bani și din imobiliare.