Recent Mihai Tatulici a publicat un roman ”Distrugătorul Speranța sau povestea unui marinar deștept și cu noroc ”. Volumul (unu, se pare) urmărește o parte din viața lui Traian Băsescu. Ca și cum lector de carte ar fi fost o Casă de avocatură numele personajelor sunt ușor schimbate.
În așa fel ca cititorul să priceapă imediat despre cine este vorba și autorul să nu intre în cine știe ce necazuri. După cum mărturisește Mihai Tatulici el a studiat anumite momente din viața Președintelui și din istoria recentă a țării noastre, altele le-a aflat pur și simplu și de aici s-a născut un roman. Autorul nu ține partea nimănui, el relatează fără discernământ, cum s-ar spune și din acest motiv cartea este condamnată să se așeze în istoria literaturii noastre.
Sunt aproape sigur că ”Distrugătorul Speranța sau povestea unui marinar deștept și cu noroc ” va fi tradusă și în alte limbi și se va bucura de succes. Pentru că povestea, în jurul unui personaj central , care ajunge din marinar Președinte, are în primul rând valoare literară și doar apoi una de document.
Am fost ușor surprins de discreția cu care a fost tratată apariția acestei cărți. De câte ori un mare gazetar dovedește că este și scriitor eu simt o mare bucurie. Așa publicul larg poate să observe că unii dintre miile de reporteri, care trudesc pentru a-l informa, mai au și altceva în cap. Dar, fără să vrea chiar acești numeroși gazetari nu-și văd interesul. De fiecare dată când un confrate face câte o boroboață el nu lipsește din nici o publicație și sunt sigur că dacă Mihai Tatulici făcea (Doamne ferește!) un accident de mașină toată media vuia.
Pornind cu acest handicap ”Distrugătorul Speranța sau povestea unui marinar deștept și cu noroc ” este o carte care își face loc singură printre cititori pentru că , fără să aibe nici o vină numele autorul ei nu o ajută, dimpotrivă.
Bunăoară episodul identificat de noi toți cu numele “Dragă Stolo” este foarte bine prezentat și lămurit în romanul lui Tatulici. Acolo familiile Băsescu și Stolojan merg la masă împreună. Sunt sau par apropiați. Cei doi capi de familie se pregătesc să ajungă în fruntea țarii. Soțiile sunt îngrijorate sau cel puțin prudente. În timpul ăsta presa dezgroapă tot felul de trăznăi, din viața celor două familii. Aflăm ce mănâncă și ce beau cei patru. Cum se tachinează și ce treburi îi neliniștesc. Apoi se întâmplă evadarea lui Stolojan. Așa cum prezintă faptele Tatulici totul pare plauzibil. Juri că așa s-a întâmplat și poate chiar așa a fost. De când Stolojan a părăsit într-un fel corabia au trecut zece ani. Am auzit mii de variante și speculații și doar scriitorul Mihai Tatulici m-a lămurit.
Probabil așa se va întâmpla și cu Crin. O perioadă vom asista la comentarii și dezvăluiri care mai de care. Fiecare persoană publică se va simți obligată să își dea cu părerea. O să ne bage mai rău în ceață. .Până când Tatulici publică volumul doi. Sau alt scriitor scoate un roman. Crin poate fi chiar un personaj mai ofertant decât Traian Băsescu. Și prozatori buni avem destui dar nu prea li se dă atenție.
Fără o directă legătură cu acest context aș dori să atrag atenția că cei care au ajuns să învețe istoria Franței la școală au înțeles că o știau cât de cât din Alexandre Dumas. Mai mult ea nu era chiar așa cum o înfățișase marele scriitor francez. Dar așa a rămas, cum a vrut el. Ficțiunea și harul divin de a scrie dovedindu-se mai rezistente la timp decât tone de documente de o valoare inestimabilă.
Recomandările noastre
