Mihai Răzvan Ungureanu: "Modul în care este călcată în picioare democraţia românească este un motiv de revoltă"
- Sorin Breazu
- 3 iulie 2012, 16:45
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu consideră că măsurile recente luate de USL reprezintă "o lovitură de stat mascată sub aparenţa procedurilor democratice". USL doreşte suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, iar pentru a realiza acest lucru a reuşit deja să schimbe Avocatul Poporului şi încearcă să îi înlocuiască şi pe Vasile Blaga şi pe Roberta Anastase, de la fruntea Senatului, respectiv Camerei Deputaţilor.
"Ceea ce se întâmplă astăzi îmi aduce aminte, ca istoric, de momente negre din perioada interbelică. E motivul pentru care ne-am hotărât să participăm la mitingul de joi, din Piaţa Revoluţiei, la ora 18.00. Fac un apel către cetăţenii oneşti care ştiu cât de importante sunt valorile democratice să ni se alăture. Pe cei care se simt reprezentaţi de Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta şi de echipa din care fac şi eu parte, îi chem să fie îmbrăcaţi într-o singură culoare: alb. Alb pentru că nu este o culoare asimilată vreunui partid şi este reprezentativă pentru onestitatea cu care ne raportăm la o schimbare profundă a politicii în România. Când toate valorile pentru care s-a luptat în decembrie 1989 sunt atât de brutal călcate în picioare nu ne permitem să rămânem în casă. E nevoie de mobilizare până nu e prea târziu. Cred că suntem destul de mulţi pentru a nu fi ingnoraţi. Modul în care este călcată în picioare democraţia românescă este un motiv serios de revoltă, nu de reflecţie. Cred că perioada reflecţiei a trecut", a declarat, pentru "hotnews.ro", Mihai Răzvan Ungureanu.
"S-a ajuns în situaţia de a încălca inamovibilitatea şi independenţa magistraţilor care fac parte din Curtea Constituţională. Acesta este un atac fără precedent la adresa democraţiei româneşti. Avocatul Poporului este la rândul său atacat pentru că îşi face treaba. Se propune schimbarea sa fără ca el să fi călcat vreun moment competenţele de care dispune. Deciziile Curţii Constituţionale sunt luate în derâdere şi nesocotite, toate aceste lucruri ne duc către concluzia că ofensiva împotriva instituţiilor democratice ale statului este în plină desfăşurare. Nu trebuie să asistăm inerţi, indiferenţi, tăcuţi la acest lucru. Până nu e prea târziu", a adăugat fostul prim ministru.
- EXCLUSIV EVZ. USL VREA SĂ-L SUSPENDE ASTĂZI PE TRAIAN BĂSESCU ŞI SĂ-L FORŢEZE SĂ PĂRĂSEASCĂ PALATUL COTROCENI
- Crin Antonescu: "CCR, în actuala ei componenţă, este o ruşine"
- Traian Băsescu îi retrimite pe Victor Ponta şi Crin Antonescu la popor