Cu o promovare inteligenta si sustinuta, un scriitor contemporan poate castiga mai multa notorietate in afara tarii decat are, in prezent, poetul national al romanilor.

Pe cat de celebrat este geniul eminescian in Romania, pe atat e de necunoscut in strainatate. De ce nu a intrat Eminescu in circuitul literar universal, ca Shakespeare sau Baudelaire, cum ar fi meritat? Unii specialisti avanseaza teoria intraductibilitatii sale, altii dau vina pe traducerile slabe, care i-au diminuat valoarea operei, si pe dezinteresul general in ce priveste promovarea lui.

Criticul Dan C. Mihailescu ramane atasat de teoria intraductibilitatii: „Niciodata nu am crezut ca poezia eminesciana poate fi intr-adevar tradusa. Mai degraba trec granitele limbajului poeti ca Hölderlin, Pessoa si chiar Baudelaire, care nu se intemeiaza in chip esential pe eufonie. La Eminescu, armonia vocala este ea insasi un mesaj in sine, astfel incat, nehipnotizat in prealabil de sonoritate, cititorul strain risca sa ramana afara, inaintea usii fermecate”.

Traduceri considerate neinspirate

Pana in 1970,  Eminescu era deja tradus in peste 35 de limbi, de peste 200 de traducatori (potrivit unui studiu realizat de Ana Sincai). Poemele sale pot fi citite acum in peste 60 de limbi, de la engleza, maghiara sau chineza la urdu, insa mai degraba de cunoscatori decat de publicul larg. Ratacite prin diverse antologii sau publicate in tiraje infime, volumele de versuri nu trec decat prin mainile catorva pasionati. Iar cel mai adesea poezia eminesciana e sacrificata de traducerile proaste.

„Explicatiile tin in primul rand de traduceri atat de neinspirate, incat e firesc sa nu produca efect, multe comandate de la Bucuresti, in regimul comunist. A doua directie tine de propaganda culturala. Cu cat o tara (modesta literar, cum e Romania) va sti sa „sensibilizeze”, cu atat lucrurile se pot imbunatati simtitor. Nu a fost cazul pana acum, din motive variate si triste”, explica traducatorul si criticul Dan Caragea, aflat la Lisabona.

Citit in engleza, din 1930

Printre cei care s-au preocupat de traducerea si popularizarea operei eminesciene se numara si Andrei Bantas, Annie Bentoiu, Dimitrie Cuclin, Petre Grimm, Roy McGregor-Hastie, Leon Levitki, Sylvia Pankhurst, Corneliu M. Popescu, Brenda Walker, Radomir Andric, Ge Baoquan sau Dieter Fuhrmann.

In limba lui Shakespeare – cea care ar garanta vizibilitate – a fost tradus prima data in 1930, de Sylvia Pankhurst, la Editura Kegan Paul. Volumul cu zece poeme era insotit de o scrisoare a lui George Bernard Shaw si o introducere de Nicolae Iorga.

In ungureste, a fost tradus inca din timpul vietii, in 1885, dar in portugheza, spre exemplu, nu exista pana de curand decat o singura editie, „Mihail Eminescu: Poesias” (1950), in traducerea lui Victor Buescu, care a preferat versul alb rimei eminesciene. Abia in 2004, Dan Caragea a publicat o versiune a „Luceafarului”, iar un an mai tarziu a aparut „Revedere”, in traducerea Doinei Zugravescu.

„Cel mai mare poet national european… necunoscut”

„In afara variantelor mai vechi, care prin proliferarea internetului apar pe tot felul de site-uri, se mai ofera din cand in cand variante facute de amatori naivi, care nu pot fi luate in serios.

Ideea ca Eminescu este in atentia strainatatii, acum, cand noi, romanii, ni-l amintim cu drag de ziua lui, este o iluzie. Eminescu este probabil cel mai mare poet national european… necunoscut”, este de parere si traducatorul Adrian G. Sahlean, cel care a publicat recent in Statele Unite volumul „Eminescu – Eternal Longing, Impossible Love”.

Eforturile individuale, limitate de bugete restranse si lipsite de o promovare puternica, raman insa fara ecou. „In cei aproape 15 ani de cand ma ocup de traducerea si popularizarea lui Eminescu in America, mi-a devenit tot mai clar ca nu exista in Romania o strategie culturala pentru promovarea lui”, subliniaza traducatorul.

CORNELIU M. POPESCU

Geniul traducerilor, un adolescent

> Teoria intraductibilitatii a lui Dan C. Mihailescu a suferit o „fisura” o singura data. „Cand am capitulat, a fost cu traducerea „Luceafarului” in engleza tanarului, stupefiantului Corneliu M. Popescu. Atunci, Eminescu mi-a sunat de-a dreptul paralizant, asa ca Shakespeare. Ar merita reeditata, ca si varianta portugheza a lui Dan Caragea”.

In 1978, un manuscris cu 69 de poeme traduse in engleza de adolescentul Corneliu M. Popescu aparea la Editura Eminescu. Cu un an inainte, in 1977, genialul traducator murise in Bucuresti la cutremur, la doar 19 ani. Nicio alta varianta n-a egalat pana acum surprinzatoarele traduceri ale lui Corneliu M. Popescu, superioare oricaror incercari ale specialistilor. In 1983, The Poetry Society din Marea Britanie a instituit chiar Premiul european de traducere de poezie, in memoria sa.

> Inzestrat cu un talent iesit din comun, Corneliu M. Popescu a reusit sa redea melodicitatea versurilor eminesciene, pastrand in engleza cuvinte ca „doina”, „cobza”, „candela”, „toaca”. Daca pana atunci „Luceafarul” era talmacit „The Evening-Star”, el i-a gasit echivalentul in „Lucifer”.