Sâmbătă seara s-a încheiat, la Bucureşti, cea de-a doua ediţie a Concursului Internaţional de Compoziţie „De la romantici la contemporani“.
Iniţiat de Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti anul trecut, printr-un program finanţat de Comisia Europeană, concursul a continuat şi în acest an, cu ajutorul mai multor instituţii de cultură din ţară şi din străinătate.
Gala laureaţilor, desfăşurată în ambianţa impunătoare a Palatului „Cantacuzino“, a adus în prim-plan piesele câştigătoare, palmaresul însumând mai multe premii decât la ediţia precedentă. Juriul, alcătuit din prof. univ. dr. Dan Dediu (rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti), academician Cornel Ţăranu (vicepreşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România) şi compozitorul polonez Tadeusz Wielecki (directorul Festivalului „Toamna varşoviană“), a apreciat nivelul deosebit al pieselor care au intrat în concurs, oferind 5 premii şi 2 menţiuni, valoarea totală depăşind 15.000 de lei (cele mai substanţiale premii din România pentru această categorie de piese). Aceste sume au putut fi acordate prin generozitatea partenerilor implicaţi în organizarea competiţiei, şi anume Institutul Polonez din Bucureşti, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Dacă anul trecut Premiul I lua drumul Clujului, anul acesta cel mai bun compozitor s-a dovedit a fi elveţianul David Philip Hefti. Pe treapta a doua a podiumului au urcat Diana Rotaru (România) şi Alin Gherman (Belgia), în timp ce „bronzul“ le-a revenit lui Marcin Stanczyk (Polonia) şi lui Mihai Alexandru Murariu (România). Cu menţiune au fost recompensate piesele semnate de Jasper Hauke Berheide (Germania) şi Matei Pop (România).
Gala a beneficiat de interpreţi de prestigiu, care au reuşit să convingă publicul de valoarea pieselor câştigătoare: Bianca şi Remus Manoleanu, Camelia Pavlenco, Magdalena Serafim, Stanca Manoleanu, Eliodora Falan, Diana Rotaru şi Mihai Alexandru Murariu.