Mihai Constantinescu a cântat și a dansat înainte să i se oprească inima. Lacrimi fierbinți la căpătâiul patului de spital

Mihai Constantinescu a cântat și a dansat înainte să i se oprească inima. Lacrimi fierbinți la căpătâiul patului de spital

Îndrăgitul artist, simbol al muzicii din anii ’80, a ajuns la ultimile sale suflări pe un pat de spital. Medicii spun că șansele ca Mihai Constantinescu să-și mai revină vreodată sunt infi me, dar soția lui, Simona, cu aproape 30 de ani mai tânără, speră, se roagă și plânge neîncetat lângă omul vieții ei.

Duminică a fost o zi frumoasă pentru Simona și Mihai Constantinescu. Și-au petrecut-o ca oricare altă zi, dansând și cântând în sufrageria caminului lor, pentru că adesea alunecau cu gânduile în versurile piesei „O lume minunată”, jucându-se ca doi copii. Seara s-au dus la culcare împreună, însă în miezul nopții ceva s-a întâmplat. Simona, soția lui, a simțit că ceva nu e normal și a sunat imediat la 112. Ambulanța a ajuns în mai puțin de 10 minute, iar salvatorii au început resuscitarea. Inima artistului s-a oprit și s-a lăsat destul de greu repornită. „Inima Simonei abia mai bate și ea. De durere. E devastată!”, ne-a mărturisit un apropiat al cuplului.

Medicii care l-au operat în trecut au venit să-l vadă acum la Floreasca

Nume cunoscute din lumea medicală au venit să-l vadă pe Mihai Constantinescu, la secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgență Floreasca. La căpătâiul patului său au stat profesorul Radu Deac, cel care i-a realizat artistului o dublă portezare valvulară aortică în 2008, printr-o operație complexă pe cord deschis, cât și profesorul Ioanel Sinescu, care l-a operat cu puțin timp în urmă pentru a-i îndepărta un rinichi bolnav de cancer. Aceștia au analizat cu tristețe fișele medicale ale compozitorului și au plecat cu privirea în pământ.

Anterior acestui eveniment nefast, artistul a petrecut două luni internat în spital, la Balș, iar parcursul său a fost unul dureros pentru cei apropiați, pentru că au asistat la decompensarea acestui om plin de viață, așa cum spun chiar ei: „Simona și Mihai se aveau unul pe celălalt și atât. Au suferit amândoi în tăcere și discreție, nu i-a știut nimeni. După ce Mihai s-a operat la rinichi, fiindu-i scos unul, a început să se simtă tot mai rău. A stat internat în spital, la Matei Balș, două luni. Nimeni nu știa ce are, unde e problema. L-au lăsat să plece acasă cu câteva zile înainte de Paști și asta a fost tot. A slăbit enorm în aceste luni și a ajuns de nerecunoscut. Însă, era în continuare un om pozitiv”, ne-au povestit apropiații artistului.

Organele cedează

Interpretul piesei „Iubiți și câinii vagabonzi”, mare iubitor de natură și animale, un om pozitiv și energic, își termină drumul la 73 de ani. De patru zile se află în comă profundă, nu în moarte cerebrală, însă organele cedează sistematic și ireversibil. În prezent, este conectat la aparatele care îi mențin semnele vitale, iar Simona nu a acceptat propunerea medicilor de a fi deconectat.

„Am murit o dată”

Într-unul dintre interviurile acordate recent, artistul a povestit despre una dintre cumpenele pe care le-a trecut, tot din cauza problemelor de sănătate: „Am murit o dată. Am văzut un tunel și că prin acel tunel mă îndreptam către o lumină. Apoi ceva m-a tras înapoi! Medicii m-au readus la viață”, a povestit artistul. Acesta ar fi și cea mai arzătoare dorință a Simonei, ca el să se trezească din nou. Totodată, Mihai Constantinescu părea împăcat cu gândul că după viață există și moarte: „Asta-i viața, trebuie să fim demni în fața ultimei pagini a unei cărți, să citim și sfârșitul, pentru că există și un sfârșit”.

Marele lui vis: o trilogie

Între spitale și tratamente, Mihai Constantinescu nu a renunțat la creație și muzică. Acesta mărturisea într-un interviu pentru EVZ, anul trecut, că are în lucru unul dintre cele mai importante proiecte ale sale: „Vreau să refac piesele vechi, să le dau un aer nou și să lansez o trilogie de CD-uri. Caut sponsori”, visa artistul.

 

„Să văd eu ce compozitor mai face o astfel de piesă”

Piesa care a devenit un imn al copiilor din prima clipă în care a fost lansată, în 1979, „O lume minunată”, este cunoscută de toată lumea, adulți și copii. De la apariția ei pe YouTube a strâns peste 500 de milioane de vizualizări, fiind una dintre cele mai accesate melodii din România.

Pentru prima oară, Mihai Constantinescu a vorbit cu EVZ, anul trecut, despre cum a compus această piesă. Spunea că a fost un cântec făcut rapid, pentru un eveniment.

„Într-o jumătate de oră am scris-o! Nu mă așteptam să aibă atât de mult succes, deși am scris-o din toată inima. Versurile ei spun totul”, își amintea cu drag Mihai Constantinescu. „Aș vrea să văd că există un compozitor la ora actuală care poate să scoată o astfel de piesă! Din păcate, compozitorii noștri au mers pe alte direcții”, a mai spus el.

 

Ne puteți urmări și pe Google News