Mihai Albu, cunoscutul creator de modă, trece printr-o perioadă dificilă. După ce și-a pierdut mama și fratele, a fost diagnosticat și operat de cancer, iar acum speră să se însănătoșească.
Creatorul de modă a fost diagnosticat, cu cumplita boală, după un control de rutină. Au urmat o serie de investigații și, mai apoi, o intervenție chirurgicală cu tratamentul de rigoare. Acum, că toate s-au încheiat, Albu trebuie să mai aștepte o perioadă până va afla dacă lucrurile merg bine.
Mihai Albu primele declarații după operație
Cunoscutul creator de modă a povestit cum a fost diagnosticat și a dat detalii despre starea sa de sănătate. Mihai Albu a povestit că a primit diagnosticul pe neașteptate, dat fiind că nu a avut nici un simptom anterior. Totul s-a întâmplat după un control de rutină.
„A fost depistată boala în urma unui control de rutină. Nu am avut niciun simptom, a fost totul normal. Mă așteptam poate să am analize deformate la altele, glicemie, săruri sau altceva, dar nu mă așteptam la asta. A venit ca un trăsnet oarecum. A urmat un protocol. Medicii au spus că trebuie să fac un RMN, cu substanță de contrast, după care s-a văzut că este ceva nefiresc acolo și ar trebui să fac puncție. M-au deschis și au luat mostră de acolo, au făcut biopsie și a reieșit că este un cancer în gradul 6”, a spus Mihai Albu.
Creatorul de modă a relatat că boala i-a fost descoperită în aceeași perioadă când trecea printr-o tragedie. El a povestit că în aceeași perioadă în care a fost diagnosticat și-a pierdut și fratele. Iar ceva mai înainte și-a pierdut și mama.
„Am început alte examinări și teste, imagistice și de contrast. S-a făcut CT, toate au confirmat cancerul. Atunci a trebuit să mă duc la operație. S-a făcut o programare destul de repede și s-au extirpat prostata și ganglionii din jur. Operația a fost acum vreo trei săptămâni. Eu am aflat la începutul lunii februarie, exact când a murit fratele meu…Acum opt luni a murit mama, acum trei luni fratele meu și cam în același timp am aflat și rezultatul și am început toate procedurile”, a declarat Mihai Albu, conform Fanatik.
Creatorul trebuie să aștepte verdictul final
După ce a fost diagnostica, Mihai Albu s-a operat. Aceasta deoarece cancerul de care suferea era destul de agresiv. A urmat tratamentul post-operatoriu, iar acum trebuie să aștepte rezultatul final. Medicii urmează să stabilească dacă boala mai există în organismul creatorului de modă.
„A fost o operație foarte complexă. Chiar acum vreo 3-4 zile am aflat rezultatul biopsiei și s-a aflat că era un cancer mai agresiv decât s-a crezut inițial, dar există și o veste bună, ganglionii nu sunt încă invadați, asta e bine”, a mai arătat Mihai Albu.
După ce a ieșit din operație trebuie să aștepte o perioadă destul de lungă să vadă dacă s-a vindecat. În cazul în care operație este a reușit, el va scăpa de restul tratamentelor oncologice. În caz contrar va trebui să treacă prin chimioterapie și radioterapie.
„Trebuie să mai aștept trei săptămâni să repet testul PSA și dacă valoarea PSA-ului va fi mai mică sau egală cu 0,2 atunci trebuie doar monitorizare, în caz contrar e nevoie de un program oncologic, chimioterapie, radioterapie, ce vor decide medicii. Am luat vreo zece zile antibiotic, fac în fiecare zi o injecție, un anticoagulant, să nu plece vreun cheag de sânge pe undeva. Trebuie să treacă șase săptămâni să vedem evoluția”, a explicat designerul.
Mihai Albu se gândește la fiica sa
Designerul a povestit că, după ce a fost diagnosticat, pe parcursul tratamentului, i-a avut alături pe toți cei apropiați. Atât actuala sa iubită, medic de profesie, dar și fosta soție, Iulia Albu, l-au încurajat și l-au susținut. Cel mai mult suferă, însă, fiica sa, Micaela. Mihai Albu se gândește la ea și la drama prin care trece în aceste momente.
„Mi-a fost aproape partenera mea, care este și ea medic, dar cardiolog. Mi-a fost aproape clipă de clipă, m-a sfătuit, a avut competență că e pe domeniul chirurgical, a știut să interpreteze analizele și m-a îngrijit. Nu știu ce m-aș fi făcut fără ea, dacă aș fi fost singur. Ar fi fost crunt, nici nu vreau să mă gândesc”, a mai relatat Albu.
Fiica sa i-a fost alături în această perioadă dificilă. Au petrecut sărbătorile pascale împreună. Cu toate acestea, Mihai Albu spune că a evitat să-i spună de boală deoarece se pregătește de examenul pentru liceu. A făcut-o în cele din urmă deoarece, consideră, așa ceva nu trebuie ascuns de familie.
„Acum cinci zile, înaintea Paștelui, a fost fetița mea la mine și după Înviere, că a petrecut sfintele sărbători cu mine, i-am spus de chestia asta și i-a spus și mamei sale. M-a sunat și mi-a urat sănătate. Fetița mea suferă foarte tare. Eu am evitat să-i spun, pentru că ea are acum examen de treaptă, e clasa a opta, are admitere acum la liceu și n-am vrut să o încarc cu gânduri, pentru că are atât de mult de învățat. Până la urmă a trebuit să îi spun că nu se poate ascunde așa ceva”, a subliniat Mihai Albu, conform sursei citate.