Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer de prostată. Ceatorul de modă a suferit deja o intervenție chirurgicală și le-a spus fanilor să meargă la control și să nu își neglijeze sănătatea. Fostul soț al Iuliei Albu a declarat că se află în perioada de convalescență și că este permanent monitorizat de echipa chirurgicală.
Mihai Albu, după ce a aflat că are cancer
„Împărtășesc cu voi experiența prin care am trecut de curând, o călătorie pe care am început-o cu multă speranță. În urma unui control de rutină cu rezultate modificate, rezultate ce au condus ulterior la investigații imagistice și de laborator specifice, am fost diagnosticat cu cancer (adenocarcinom- formă malignă) de prostată.
A urmat o operație de extirpare a prostatei și a ganglionilor locali, intervenție chirurgicală realizată de Conf Dr. Gîngu și echipa sa de la spitalul Sanador, cărora le mulțumesc pentru profesionalism și implicare.
Încă mă aflu în perioada de convalescență permanent monitorizat de echipa chirurgicală, iar progresele se văd de la o zi la alta. Este extrem de important sa nu ignorați evaluările medicale periodice pentru că vă pot salva viața. Voi lăsa timpul să-mi vindece rănile, chiar mă așteaptă multe creații spectaculoase.”, a scris Mihai Albu pe pagina sa de Facebook.
Mihai Albu se vede rar cu fiica lui
Recent, creatorul de modă a spus că își dorește să petreacă mai mult timp cu fiica lui, dar că nu se poate. Mikaela se pregătește pentru examenul de clasa a VIII-a și face foarte multe meditații. El a declarat că are emoții și că speră ca fiica lui să se descurce bine.
Are mari emoții
„Mikaela mai are o lună și are treapta (examenul de clasa a VIII – n.r). Nu ne-am mai văzut de trei – patru săptămâni și atunci când ne vedem stăm puțin împreună. Merge la meditații permanent, învață bine, este responsabilă și silitoare. Nu îmi fac griji pentru ea că nu o să se descurce la examene chiar deloc, pentru că este pregătită, dar emoții am, normal, pentru acele teste”, a declarat fostul soț al Iuliei Albu.