Michael Jackson, Astrologia și Astronomia. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Michael Jackson, Astrologia și Astronomia. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Dar astăzi revenim la marea mea pasiune, astrologia. Mă voi referi un pic la istoria astrologiei. Se fac greșeli, în presă, cu siguranță, din neștiință. Nimeni nu mai are timp să studieze ceva de plăcere, cum ar fi istoria astrologiei, ci toată lumea este înregimentată în maratonul pentru câștigarea banilor. Nici eu nu am studiat istoria astrologiei de plăcere, ci era un curs de trei semestre la școală, la Madrasse Omar Khayyam. Iar profesor era un neamț al dracului, Doamne iartă-mă, ca un gestapovist, nu-ți ierta nicio greșeală!

O să trec, zâmbind, peste originile divine și tradiționale ale astrologiei. Le-am tot spus!

Există o părere greșită, larg răspândită în public și susținută de savanți și oameni de știință: ”Astrologia este fata nebună a unei doamne onorabile, astronomia!” Adică se pune căruța înaintea cailor, astronomia, înaintea astrologiei. Vorba asta inexactă nu a fost spusă de Bailly, de Voltaire, de Newton, nici măcar de... Stalin! Cineva a avut timp de pierdut și a urmărit pe firul timpului această afirmație atribuită atâtor oameni celebri, care, vai, nu a spus-o nimeni, niciodată. Prima dată a fost menționată într-un articol despre eclipsele de soare în numărul din 15 septembrie 1878 al prestigiosului ”London Times”. Articol semnat de un anume John Smith, evident, nume de redacție. ”Fake News” sau ”Fuck News”?

Ne puteți urmări și pe Google News