Evenimentul Zilei > Social > „Mic tratat despre întâlnire şi dialog” sau viaţa unui creştin printre musulmani
„Mic tratat despre întâlnire şi dialog” sau viaţa unui creştin printre musulmani

„Mic tratat despre întâlnire şi dialog” sau viaţa unui creştin printre musulmani

Librăria Humanitas de la Cişmigiu organizează în această seară o dezbatere care pleacă de la volumul „Mic tratat despre întâlnire şi dialog”, de Pierre Claverie, episcop de Oran. Dialogul unui creştin cu lumea musulmană.

La dezbaterea de la ora 19.00 sunt invitaţi Monica Broşteanu, cea care a tradus volumul,  părintele Marius Taloş, Teodor Baconschi, Mirel Bănică şi Lidia Bodea. Invitaţii vor  fi în centrula cestei dezbateri, prilejuită de recenta apariţie, la Editura Humanitas, a tulburătorului volumul „Mic tratat despre întâlnire şi dialog” de Pierre Claverie, episcop de Oran.

„Autorul cărţii de faţă a ales calea spinoasă, dar singura vrednică de om, a deschiderii şi dialogului. El este un martor cât se poate de credibil pentru valorile pe care le susţine, întrucât şi-a plătit convingerile cu viaţa”, spune           Monica Broşteanu.

Pierre Claverie s-a născut la Alger, în 1938, într-o familie de francezi stabiliţi în Algeria. După terminarea liceului, în 1957, a plecat în Franţa, la Universitatea din Grenoble, pentru a studia matematica, fizica şi chimia. După doi ani a intrat în noviciatul dominicanilor din Lille, revenind apoi în Algeria în 1967. Aici a început să studieze araba, pe care a reuşit curând s-o vorbească fluent. Totodată, a început să ia legătura cu musulmani algerieni şi a aprofundat istoria şi spiritualitatea religiei lor. În 1981, a fost numit episcop de Oran, iar în 1987 a fost numit în Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios. În acelaşi an, a cerut cetăţenia algeriană, care nu i-a fost acordată niciodată.
În timpul războiului civil din Algeria, Claverie a condamnat atrocităţile comise de islamişti şi a primit în secret în Biserică tineri algerieni deveniţi creştini ca reacţie faţă de extremismul musulman. În 1994, a participat la Sinodul Episcopilor pentru Africa, desfăşurat la Roma, şi a denunţat laşitatea asasinării a patru misionari pentru Africa şi a altor patru călugări. A fost el însuşi asasinat la 1 august 1996, la două luni după decapitarea a şapte călugări trapişti răpiţi de la mânăstirea Notre Dame de l’Atlas.

„Întâlnirea era lucrul cel mai important din viaţa lui Pierre Claverie.
A muncit neîntrerupt ca să pună în legătură persoanele cele mai diferite. Şi pentru noi, întâlnirea este o provocare permanentă în varietatea comunităţilor noastre omeneşti: de la serviciu, din familie sau din viaţa călugărească… Ne găsim mereu faţă în faţă cu celălalt, trăim împreună situaţii identice, dar oare ne şi întâlnim cu adevărat? Pierre Claverie n-a evitat confruntarea cu lumea musulmană în care a trăit în calitate de creştin. Modul diferit în care tradiţiile musulmane şi creştine se apropie de Dumnezeu subliniază originalitatea creştinismului, caracterul extraordinar şi tulburător al mesajului creştin. Numeroasele texte ale misticilor musulmani citate de el depun mărturie despre bogăţia pe care şi această tradiţie o posedă. Reculegerea de faţă ne cheamă să ne aprofundăm relaţia cu Dumnezeu şi relaţiile cu ceilalţi.“  Este mărturia făcută  de  sora Anne-Catherine Meyer.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: