Evenimentul Zilei > International > Mexicul speră la renegocierea NAFTA începând din iunie
Mexicul speră la renegocierea NAFTA începând din iunie

Mexicul speră la renegocierea NAFTA începând din iunie

Mexicul speră să poată începe, la mijlocul lunii iunie, renegocierea Acordului Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA) cu Statele Unite şi Canada, însă se opune ameninţărilor cu taxe vamale formulate de administraţia Trump, a anunțat ministrul Economiei Ildefonso Guajardo.

„Cred cu fermitate că NAFTA a fost un mare succes”, a declarat Guajardo în cursul unei vizite la Detroit, capitala industriei auto din SUA, adăugând că acordul semnat în 1994 are nevoie să fie revizuit, anunță AFP, preluată de Agerpres. „Telefoanele mobile nu existau" la acea dată, a argumentat el într-un discurs pentru a ilustra evoluţiile tehnologice care au avut loc de la semnarea acestuia. 

Ministrul mexican s-a întâlnit, la Detroit, cu reprezentanţi ai producătorilor de automobile Ford şi General Motors. 

Acordu NAFTA se află în colimatorul lui Donald Trump care îl acuză că a accelerat dezindustrializarea Statelor Unite şi delocalizările uzinelor, mai ales în industria auto. Liderul de la Casa Albă a îndemnat la renegocierea acordului, chiar abrogarea lui, chiar dacă el nu a lansat oficial procesul prin notificarea Congresului. 

Ildefonso Guajardo a dat asigurări că renegocierea este justificată, dar trebuie să fie în folosul celor trei state semnatare. „Considerăm că aceasta poate fi un lucru foarte pozitiv", a afirmat ministrul, asigurând consumatorii mexicani că ar putea beneficia din plin de o concurenţă mai mare în domeniul telecomunicaţiilor şi serviciilor financiare. 

În schimb, el a criticat ameninţările administraţiei americane de a impune taxe vamale asupra produselor fabricate în Mexic, atrăgând atenţia că asemenea măsuri pot afecta relaţiile cu Statele Unite. 

La sfârşitul lui februarie, ministrul a afirmat că "se va ridica imediat de la masa" negocierilor dacă Statele Unite impun astfel de măsuri. 

La Detroit, Ildefonso Guajardo a mai spus că Statele Unite au "dreptul" de a construi un zid la graniţa lor cu Mexicul, dar trebuie să facă în aşa fel încât imigranţii "legali" să treacă în continuare. 

Preşedintele Donald Trump a repetat invariabil că va construi acest zid şi că Mexicul va suporta costurile sale financiare.

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: