Metrorex, zdrobită de datorii. Compania este blocată total

Metrorex. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Metrorex se confruntă cu dificultăți financiare majore în acest moment, deoarece conturile sale au fost blocate din cauza unei datorii considerabile către compania italiană WeBuild.

Societatea de transport, subordonată Ministerului Transporturilor, se află în incapacitate de a efectua plăți, cu excepția salariilor care au fost parțial plătite în cursul zilei de joi și de vineri.

Metrorex, cu poprire pe conturi din cauza unei datorii uriașe

Italienii de la WeBuild au blocat conturile Metrorex din cauza unei datorii de 68 de milioane de lei, conform deciziei instanței.

Mihai Barbu, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al Metrorex, a confirmat că conturile companiei sunt blocate și că nu există posibilitatea de a efectua plăți în acest moment.

„Cu excepția salariilor, pentru care am reușit să conving băncile că plata lor este prioritară potrivit legii, indiferent de popririle care sunt puse pe conturi”, a mai transmis acesta.

Justiție. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Metrorex a depus contestație împotriva executării silite obținute în instanță de către compania italiană WeBuild, dar până în prezent nu a primit motivarea deciziei instanței.

Societatea de transport speră să primească bani de la Guvern

Mihai Barbu a exprimat speranța că Metrorex va câștiga în instanță, altfel riscul de blocare totală este iminent.

Referitor la datoria către WeBuild, stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, banii trebuie să fie plătiți, a mai explicat acesta pentru clubferoviar.ro.

În acest sens, au fost inițiate demersurile necesare la Executiv și se așteaptă adoptarea unei Hotărâri de Guvern pentru alocarea fondurilor necesare companiei Metrorex.

Curtea de Apel București a hotărât încă din luna iunie a anului trecut că Metrorex trebuie să transfere către WeBuild suma de 68 de milioane de lei, la care se adaugă TVA-ul.

„Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 68.495.324,4 lei la care se adaugă TVA, precum şi a dobânzii legale penalizatoare reglementată de art. 3 alin. 2 indice 1 din O.G. nr. 13/2011, de la data de 02.04.2018 şi până la data efectivă a plăţii, reprezentând cheltuieli suplimentare acumulate în perioada 16.02.2016 – 01.04.2018 generate reclamantelor de întârzierile înregistrate ca urmare a evenimentelor de risc ale achizitorului, produse în perioada 30.06.2013 – 31.08.2016. Obligă pârâta să ramburseze reclamantelor cheltuielile de judecată în valoare de 392.712,99 lei, efectuate în primul ciclu procesual şi cheltuielile de judecată în valoare de 30.000 lei (reprezentând onorariu avocat redus) pentru al doilea ciclu procesual. Definitivă”, se arată în decizia instanței.

Datoriile Metrorex datează încă din 2013

WeBuild a obținut blocarea conturilor Metrorex ca urmare a deciziei de la începutul anului 2013, când premierul de atunci, Victor Ponta, a anulat finanțarea pentru construcția Magistralei 5 de metrou în Drumul Taberei.

Victor Ponta. Sursa foto: Dreamstime.com

Începute în 2012, lucrările la Magistrala 5 au fost abrupt întrerupte un an mai târziu, când Guvernul a decis să reducă semnificativ fondurile alocate acestui proiect.

În proiectul de buget pentru 2013, care ulterior a fost adoptat, au fost alocate 95 de milioane de lei pentru lucrările la Magistrala 5 Drumul Taberei-Universitate, ceea ce reprezintă doar o cincime din suma de 500 de milioane estimată inițial pentru acel an de Guvernul Ponta 1 în rectificarea bugetară din vara anului 2012.