Meteoriții care au lovit fotbalul european și au dispărut fără urmă

Meteoriții care au lovit fotbalul european și au dispărut fără urmă

Echipe fără anvergură în Europa au devenit revelații în competițiile intercluburi, apoi s-au scufundat în semi-anonimat.

Ultima revelație a competiției, transformată din 2009 în Liga Europa, a fost Dnepr Dnepropetrovsk. Gruparea ucraineană a ajuns în ipostaza de-a lupta pentru trofeu. În 2015, contra Sevillei. Spaniolii s-au impus cu scorul de 3-2.

Și defuncta Cupă a Cupelor, dispărută după sezonul 1998 - 1999, a fost animată de echipe revelații care au luptat sau chiar au câștigat trofeul. Apoi nu au mai reușit să rămână în prim-plan.

O lovitură uriașă a fost dată de Slovan Bratislava, echipă din Cehoslovacia, care a cucerit trofeul în 1969, după ce a trecut în finală de FC Barcelona, scorul de 3-2.

Ne puteți urmări și pe Google News

O finală de poveste s-a disputat în 1981, între Dinamo Tbilisi echipă din URSS, și Carl Zeiss Jena (Germania de Est). Georgienii au câștigat cu 2-1 și au rămas în istorie după acest succes uluitor.

Și scoțienii de la Aberdeen își amintesc cu mare plăcere de Cupa Cupelor. În 1983, clubul britanic nu numai că a câștigat trofeul, dar a învins-o în ultimul act pe Real Madrid, scor 2-1. La acea vreme, Aberdeen era antrenată de un antrenor aflat la început de carieră: Alex Ferguson.