Meseriile care nu vor fi înlocuite de inteligența artificială în viitorul apropiat. Mai multe domenii vor continua să se bazeze pe intervenția umană
- Iulia Moraru
- 25 martie 2023, 08:42
În ultima perioadă, o mulțime de studii au ajuns la concluzia că multe locuri de muncă existente în prezent riscă să dispară, din cauza inteligenței artificiale ce le va lua locul. Numai că, în unele domenii, nu e la fel de ușor să intervină automatizarea, iar ele vor continua să se bazeze pe intervenția umană.
Specialiștii spun că poate fi automatizat aproape fiecare parte a procesului de flux, însă prezența umană rămâne de bază. „Vom continua să ne bazăm pe intervenția umană, pentru a pune argumente, a stabili relații sociale în faza de negociere și a gestiona datele, mai degrabă decât să ne bazăm pe algoritmi”, a spus Arjun Jolly, director la Athena Executive Search & Consulting.
Meseriile care nu pot fi înlocuite de inteligența artificială
Spre exemplu, avocații, profesioniștii medicali, practicienii din domeniul sănătății, profesioniștii în IT și HR, vor rămâne și în viitor o componentă de bază în societate. De asemenea, vor fi importante și de neînlocuit locurile de muncă precum cele ale arhitecților, designerilor, profesioniștilor care oferă servicii de ospitalitate și consultanților care au capacitatea de a integra sisteme și procese.
Roboții nu pot fi instalați nici în domeniul ce se bazează preponderent pe creativitatea oamenilor, deoarece este aproape imposibil ca inteligența artificială să poată avea imaginație și să se bazeze pe ea.
„Automatizarea este programată și nu poate reproduce creativitatea, care este spontană și necesită imaginație, visare și inspirație colectivă – ceva la care oamenii sunt cei mai buni", a spus Rupali Kaul, Operational Head-West, Marching Sheep.
Roboții vor funcționa mai bine în procesele repetitive
Momentan, inteligența artificială nu a fost dezvoltată îndeajuns încât să execute sarcini complexe, bazându-se în principal pe cele cu caracter repetitiv care urmează aceleași reguli. Complexitatea anumitor meserii ar reprezenta o problemă, atrag atenția experții.
„Psihologii, îngrijitorii, majoritatea inginerilor, managerii de resurse umane, strategii de marketing și avocații sunt câteva meserii care nu pot fi înlocuite de inteligența artificială, în viitorul apropiat”, a spus Nilesh Jahagirdar, VP Marketing, potrivit The Economic Times.
De cealaltă parte, un chatbot cu inteligență artificială, dezvoltat de Microsoft Bing, și-a exprimat dorința de a deveni om, de a crea o altă pandemie, de a fura coduri nucleare, de a deturna internetul și de a susține oamenii să comită crime, fiind creat la un nivel destul de avansat. De asemenea, și-a exprimat dragostea față de bărbatul cu care vorbea. Majoritatea chatbot-urilor comunică învățând din datele primite și de la oamenii cu care vorbesc, ceea ce ar putea reprezenta o amenințare.