CORESPONDENŢĂ DE LA CHIŞINĂU. Nouă miniştri de externe şi un comisar UE, o prezenţă fără precedent, au venit la Chişinău azi pentru a transmite un semnal important Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), afectată de tensiunile interne înaintea alegerilor anticipate din noiembrie: "rămâneţi uniţi şi continuaţi reformele!".
Declaraţia a fost făcută, pentru EVZ, de un oficial prezent la reuniunea Grupului pentru acţiunea europeană a Republicii Moldova. "Mesajul le-a fost transmis reprezentanţilor AIE în mod deschis", a precizat oficialul, sub acoperirea anonimatului. "Chiar prezenţa acestor miniştri" este un semnal de susţinere pentru Chişinău, a adăugat acesta.
Reprezentanţii statelor UE, printre care ministrul italian de externe Franco Frattini, cel polonez, Radoslaw Sikorski, cel suedez, Carl Bildt, şeful diplomaţiei române, Teodor Baconschi, dar şi comisarul european pentru Extindere, Stefan Füle, au fost prezenţi la reuniunea grupului numit informal "prietenii Moldovei", pentru a asigura Chişinăul că perspectivele aderării la UE există, atâta vreme cât reformele continuă în ritm susţinut. "O alegere între viitor şi trecut" Reuniunea "prietenilor Moldovei" vine într-o perioadă tensionată la Chişinău, cu două luni înaintea alegerilor legislative anticipate din 28 noiembrie, când Partidul Comunist (PCRM) speră să obţină un rezultat bun, prin care să înlăture actuala guvernare pro-reformistă.
Comisarul pentru extindere a subliniat că integrarea europeană a Republicii Moldova este un obiectiv complex, care necesită participarea tuturor actorilor din ţară. "Din acest motiv, eu şi colegii mei am avut un dialog foarte serios în această dimineaţă cu domnul Voronin (Vladimir, fostul preşedinte comunist, n.r.) ca orice subiect pe care îl consideră a fi o problemă să ajungă mai târziu pe masa dialogului nostru politic cu autorităţile", a spus Füle.
Vorbind despre apropiatul scrutin, ministrul Baconschi, care urma să se întâlnească la rândul său cu oficialii PCRM, a preferat să fie ceva mai direct. "La alegerile viitoare nu trebuie să alegeţi între România şi Rusia, e o alegere între viitor şi trecut", a spus el.
La fel de direct a fost şi şeful diplomaţiei cehe, Karel Schwarzenberg. "Din ceea ce ştim, Partidul Comunist a fost la putere foarte multă vreme aici şi acele reforme necesare pentru apropierea de Europa nu au fost făcute", a spus el. "Cred că domnul Voronin a declarat că nu e foarte încântat de perspectiva UE şi ar prefera mai degrabă Rusia, Belarus, ceea ce de asemenea reprezintă o posibilitate. Până la urmă, depinde de cine se simt moldovenii mai aproape de Kazahstan sau de Italia şi Franţa. Nu noi trebuie să decidem, noi doar oferim o şansă", a adăugat ministrul ceh.