Mesajul COSR, la 47 de ani de la performanța Nadiei Comăneci. Legenda gimnasticii, sărbătorită

Nadia Comăneci. Sursa foto: Instagram

Astăzi sunt marcați 47 de ani de la momentul istoric în care Nadia Comăneci a obținut primul 10 din istoria gimnasticii mondiale. La data de 18 iulie 1976, ea a devenit prima gimnastă din lume care a obținut nota maximă într-o competiție oficială.

Nadia Comăneci păstrează vie în amintire cel mai frumos moment al carierei sale de sportivă, iar cu această ocazie, ea a împărtășit un videoclip pe rețelele sociale, în care apare în timp ce efectuează exerciții la sol, într-o sală de sport. „Playing the floor music… memories…. almost Anniversary of the First Perfect 10 Olympics”, a scris Nadia alături de postare.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român celebrează 47 de ani de la momentul iconic al Nadiei Comăneci

Și Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a marcat aniversarea celor 47 de ani de la momentul în care fața gimnasticii mondiale s-a schimbat în mod remarcabil datorită Nadiei Comăneci. Prin intermediul unei postări pe Facebook, Comitetul a subliniat că Nadia „a schimbat istoria unei discipline și a câștigat inimile unei planete”.

„Perfect să sărbătorim!

18 iulie 1976 e ziua în care a început cea mai frumoasă poveste a sportului românesc și mondial! E ziua perfecțiunii, e ziua în care Nadia, gimnasta antrenată de Marta și Bela Karoly, a schimbat istoria unei discipline și a câștigat inimile unei planete.

Povestea ei merge mai departe... După 47 de ani de la primul 10 olimpic ea inspiră, motivează și aduce bucurie. La Onești, locul în care s-a născut și s-a antrenat Nadia, 18 iulie a fost declarată ziua orașului!

Pe 18 iulie 1976, la JO Montreal, în sala Forum, Nadia Comăneci a devenit prima gimnastă din istoria jocurilor care a primit nota 10.00 . De 7 ori i-a fost acordată nota maximă la Montreal. Ea este prima gimnastă care a luat aur olimpic pentru România. Zbor. Perfecțiune. Zâmbet și uimire. 1.00. O românca a scris istoria unui sport cu inocența unui copil de 14 ani. Momentul Montreal 1976, într-o seara de 18 iulie, a schimbat lumea gimnasticii.

Sportul este despre oameni, emoții și mândrie! Team Romania duce povestea mai departe!”, se arată în mesajul postat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

În total, gimnasta a adunat 25 de medalii câştigate la Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale şi Campionate Europene, dintre care 16 de aur.