Angela Merkel a anunţat că Germania studiază posibilitatea de a participa cu trupe alături de NATO în statele din flancul estic pentru a preîntâmpina posibile intenţii agresive ale Rusiei.
Merkel a făcut această declaraţie la conferinţa de presa care a avut loc la Berlin după întrevederea cu premierul leton, Maris Kucinskis.
Declaratiile Angelei Merkel au venit după ce presa a scris că Germania ar putea trimite 150-200 de soldaţi în Lituania. Ministrul lituanian al apărării, Juozas Olekas, a declarat că omologul său german, Ursula von der Leyen, l-a informat despre faptul că Germania ar putea prelua comanda alcătuirii unui batalion al NATO în Lituania.
"Suntem foarte multumiţi de decizia Germaniei care constituie un pas important în direcţia solidaritaţii pentru consolidarea securităţii noastre comune", a declarat oficialul lituanian.
Toate aceste decizii au plecat de la îngrijorarea ultimilor intervenţii militare ale Rusiei în Ucraina, iar oficiali din Polonia şi statele baltice au cerut în mod repetat o prezenţă militară permanentă a NATO în tarile lor.
În luna martie Pentagonul a anunţat că începând din februarie 2017, Statele Unite vor avea o brigadă de blindate plasată în Europa de Est. Brigada va fi alcătuită din 4.200 de soldaţi, tancuri si vehicule blindate. Iar în caz de conflict, această brigada ar putea forma o divizie completa împreună cu celelalte două brigăzi americane plasate permanent în Europa.
În ceea ce priveşte România despre prezenţa cu trupe în flancul estic, va fi luată la summitul NATO din 9 iulie care se va tine la Varşovia.