După decizia Înaltei Curți de Casații și Justiție de a o condamna pe Elena Udrea la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, fostul ministru al Dezvoltării a transmis un mesaj prin intermediul avocatului său.
„Vreau să transmit un mesaj, care este și mesajul doamnei Udrea: Apărarea nu și-a spus încă ultimul cuvânt. Vom mai avea și așteptați-vă să dăm absolut toate armele pe care le avem la apel. Războiul nu s-a pierdut, dimpotrivă”, a declarat avocatul Elenei Udrea, Alexandru Chiciu, potrivit Digi24.ro.
Astfel, după apariția motivării judecătorilor de la Secția Penală a ICCJ, apărătorii fostului ministru al Justiției va fi examinată „cu foarte multă atenție”.
„Vom avea argumente juridice, subliniez, juridice, pe care nu le-am spus (...) Avem și noi probe suplimentare în acest dosar”, a mai spus avocatul.
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au dat sentința în Dosarul „Gala Bute”, în care a fost judecată fostul ministru Elena Udrea. Ea a primit două condamnări la câte 5 și respectiv 6 ani de închisoare cu executare. Alături de Udrea, procurorii au decis condamnări pentru Rudel Obreja, Ana Maria Topoliceanu, Ștefan Lungu, Tudor Breazu, Dragoș Botoroagă, Gheorghe Nastasia. Fostul ministru Ariton a fost achitat. Sentințele nu sunt definitive și vor putea fi atacate la completul de cinci judecători al ICCJ.
Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru abuz în serviciu și cinci ani pentru luare de mită în acest dosar. Potrivit primelor informații, fostul ministru al Dezvoltării va avea de executat 6 ani de închisoare. Sentința nu este definitivă.