La scurt timp după ce a fost externat din spital, Robert Fico a făcut primele declarații publice miercuri, de când a fost împușcat. Premierul slovac a afirmat că nu simte nicio ură față de atacatorul său și că îl iartă.
Pe data de 15 mai, premierul în vârstă de 59 de ani a fost victima unui atac armat în timp ce părăsea o şedinţă de guvern în oraşul Handlova.
Un bărbat în vârstă de 71 de ani s-a apropiat atunci de el și a tras cinci focuri de armă în direcția sa. Dintre acestea, patru l-au lovit, inclusiv în stomac.
Robert Fico, primele declarații după ce a fost împușcat
Premierul slovac l-a descris pe atacatorul său drept un activist al opoziției și un „purtător de mesaje” al „urii” acesteia, punctând în același timp că nu crede că acesta a acționat de unul singur.
Cu toate acestea, Robert Fico a declarat că îl iartă pe atacatorul său și, mai mult, nu va iniția acțiuni legale împotriva sa.
„Pe 15 mai, un activist al opoziţiei slovace a încercat să mă asasineze din cauza opiniilor mele politice”, spune prim-ministrul în mesaj.
„Nu am niciun sentiment de ură faţă de necunoscutul care a tras asupra mea. Îl iert şi îl las să mediteze în capul său asupra a ceea ce a făcut şi de ce a făcut-o”, a continuat acesta.
Totodată, Robert Fico a transmis că își va putea relua îndatoririle publice în săptămânile următoare, potrivit Agerpres.
Atacatorul spune că nu a vrut să-l ucidă pe premier
Principalul suspect a fost asociat în trecut cu grupuri radicale și a recunoscut în fața anchetatorilor că atacul său a fost motivat politic. A mărturisit și că voia să-i facă rău prim-ministrului, dar nu să-l ucidă.
După arestarea sa, atacatorul lui Robert Fico a afirmat că era nemulțumit de trădarea lui Fico față de valorile UE, de reformele introduse de noul guvern în ceea ce privește lupta împotriva corupției și media publică, reforme criticate de opoziția progresistă și de Comisia Europeană.