Mesaj emoționant și viral, transmis de fostul primar Piedone. Când va ieși de după gratii

Cristian Popescu Piedone. Sursa foto: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Trimis la închisoare pentru o perioadă de patru ani, după ce a fost găsit vinovat pentru ”abuz în serviciu”, în dosarul de la ”Colectiv”, Cristian Popescu Piedone a scris un mesaj din spatele gratilor.

Acum un an, mai exact pe data de 12 mai 2022, Piedone a aflat că a fost condamnat definitiv, la patru ani de închisoare, cu executare, în dosarul ”Colectiv”. La momentul respectiv, primarul de la Sectorul 5 a declarat că va merge la închisoare și își va ispăși pedeapsa cu mare demnitate.

La un an de la întemnițare, Cristian Popescu Piedone a transmis un mesaj în care vorbește despre nedreptatea carea i-a fost făcută.

Deși a primit patru ani de închisoare, Piedone va fi liber cel mai târziu în toamna acestui an. El a împlinit 60 de ani, pe data de 15 februarie 2023, și potrivit legii de executare a pedepselor cu închisoare, persoanele care trec de această vârstă primesc un bonus mare, pentru fiecare lună executată.

Practic, pentru fiecare patru luni de închisoare executate, se consideră un an. Un simplu calcul arată că Piedone, va executa întreaga pedeapsă, undeva prin luna septembrie 2023, fără să ținem cont că poate cere liberarea condiționată, mult mai repede, pentru bună purtare.

Mesajul transmis de Piedone

Fostul primar de la Sectorul 5 a scris un mesaj pe o pagină de socializare, care este însoțit și de o poezie.

”Astăzi e fix un an de când mi-au prins mâinile în cătușe și m-au încarcerat. Știți cu toții motivul... Astăzi încerc să fiu însă... mai puternic ca ieri! Încerc să nu plâng, să nu mă pansez cu amintirile libertății... De astăzi... am speranța că voi ieși curând! De astăzi... vreau să număr invers! Că Dumnezeu îmi știe povara! Și poate că pe 17 acum, sau poate luna viitoare, sau poate curând, foarte curând... voi fi iar liber! Că sunt nevinovat. Și consider că un an trăit încarcerat nevinovat, un an de pedeapsă fără vină... este destul! Toți cei care mă știti, toți cei care îmi știți sentința... știți că trăiesc o mare nedreptate! Și... este timpul să fiu lăsat să merg la ai mei, acasă!”, a transmis Piedone.

Poezia lui Piedone

În prima parte a mesajului transmis de Piedone, pare că acesta a scris o poezie în care descrie chinul prin care trece.

”Trăiesc un an de chin și de visuri frânte... Un an întreg înlăturat de lângă familie, de lângă rude și prieteni... Un an distrus de gânduri negre și de vise urâte... Un an fără zâmbete, fără bucurii...”.