Președintele Franței Emmanuel Macron și-a găsit să fie federalist, exact când cancelara Germaniei Angela Merkel s-a sucit și a devenit suveranistă

Un interviu excepțional cu experta în probleme europene Coralie Delaume apărut în Le Figaro.

În prima sa vizită în străinătate în calitate de președinte, Emmanuel Macron a mers luni la Berlin pentru a se întâlni cu cancelara Merkel. În 2012, François Hollande a mers și el în Germania imediat după alegerea sa. Cum explicați graba președintelui proaspăt ales de a traversa Rinul?

A devenit un fel de figură impusă pentru orice președinte francez de a vizita Germania, în numele „cuplului franco-german”. La drept vorbind, Emmanuel Macron a mai mers de două ori în Germania în timpul campaniei sale electorale, o dată în ianuarie, o dată în martie. A doua oară, a fost primit de Angela Merkel. Alți doi candidați au făcut și ei călătoria: François Fillon și Benoît Hamon.

Însă Macron și-a anunțat cel mai răspicat intențiile, vorbind despre „proiectul său de a face reforme pentru a recâștiga încrederea Germaniei”. Fără a fi explicat de ce și cum am fi pierdut zisa încredere. Prin nerespectarea criteriilor de convergență supravegheate de Comisia Europeană în cadrul „semestrului european”? Germania al cărei excedent comercial (8,3% din PIB!) este de șapte ori mai mare decât norma comunitară, dar nu a fost niciodată sancționată pentru asta, nu le respectă nici ea.

Ne așteptăm din cauza asta ca Germania să facă reforme pentru „a recâștiga încrederea Franței?” Desigur, președintele executivului european, Jean-Claude Juncker a afirmat recent că „francezii cheltuiesc prea mult”. Însă FMI, pe de altă parte, susține că germanii cheltuiesc prea puțin. În ultimul său raport despre economia germană, publicat la începutul săptămânii, Fondul apreciază că Republica Federală trebuie să mărească grabnic salariile și nivelul investițiilor publice, pe de o parte pentru a relansa cererea europeană, pe de alta pentru a contribui la relansarea unei cereri apatice la nivel mondial.

Sunt ani de zile de când Statele Unite insistă și ele asupra acestui subiect, iar Donald Trump s-a manifestat foarte explicit în privința asta, la începutul mandatului.

Faptul că Franța a renunțat să încerce a îndupleca Germania în acest sens arată că ea nu își mai joacă rolul în Europa și că se află cu totul la remorca Berlinului. Se pot schimba aceste lucruri cu Macron? După părerea mea, este puțin probabil.

Angela Merkel și Emmanuel Macron au o viziune asemănătoare asupra Europei? Vor lucra Franța și Germania împreună la proiectul european mai strâns decât până acum?

Cred că avem de-a face cu concepții destul de diferite. Reformele Uniunii Europene propuse de Macron în timpul campaniei sunt reforme de inspirație integraționistă, aproape federalistă. A propus un ministru de Finanțe al Zonei Euro, un buget federal, un parlament al Zonei Euro... însă germanii nu vor câtuși de puțin așa ceva. Sunt suveraniști!

În acest cadru, ei nu mai vor o uniune a trasferurilor, care i-ar constrânge, potrivit unei expresii la modă, „să plătească pentru Sud”. Situația, pentru țara lor, este optimă. Beneficiază de o monedă subevaluată pentru ei, în sânul unei uniuni monetare care funcționează prost dar care, atâta vreme cât nu li se impune un buget federal sau eurobonduri, nu îi costă nici un bănuț. Cel puțin până când țările supra-îndatorate, cărora le împrumută bani, reușesc încă să-i dea înapoi. De ce și-ar dori o schimbare?

Îmi permit să citez aici un fragment din Bild – care este un tabloid, deci nu se încurcă în figuri de stil – dar care este enorm de citit și care permite să ne facem o idee despre starea de spirit care domnește la vecinii noștri.

Într-un articol recent, intitulat „Cât va costa Macron Germania?” ziarul explică: „În timpul campaniei (Macron) a sprijinit între altele ideea eurobondurilor, mutualizarea datoriilor în sânul UE. A vorbit și de un ministru de Finanțe al Zonei Euro și de o asigurare de șomaj comună (...) sunt idei care emană de la o Franță foarte împovărată de datorii și care ne determină pe noi germanii să tragem semnalul de alarmă.”

Președintele fracez și cancelara germană s-au arătat gata să renegocieze anumite tratate europene, pentru a face un pas înainte în ce privește proiectul Europa. La ce ne putem aștepta din partea lor? Macron poate renegocia tratate europene fără a le supune unui referendum?

Merkel și Macron sunt amândoi în campanie. Legislativele franceze au loc în iunie, legislativele germane în septembrie. Cancelara nu poate ignora enormul euroscepticism care domnește acum în Franța. Estre suficient să adunăm scorurile candidaților „suveraniști” în primul tur al prezidențialelor pentru a ne face o idee. Or, Macron era candidatul ideal pentru Merkel, mai ales când a ajuns să o aibă ca oponentă în turul II pe Marine Le Pen.

Fără îndoială, cancelara are interes să-l ajute să obțină în Parlament această majoritate care va vota faimoasele „reforme pentru a recâștiga încrederea Germaniei”. Prin urmare, a admis că tratatele  europene ar putea fi modificate „acolo unde este necesar”, doar pentru a se arăta amabilă și de a-l încuraja pe interlocutorul său.

La drept vorbind, lucrurile nu merg așa. Poate ea să admită cât dorește, este nevoie de unanimitate pentru a modifica tratatele, și în anumite țări referendumul este obligatoriu. Așadar, este foarte improbabil ca așa ceva să se întâmple.

În plus, Angela Merkel este în sânul executivului german cea distribuită în rolul „polițistului bun”. Nivelează asperitățile cu diplomație. Dar îl are lângă ea pe „polițistul rău”, foarte eficient în persoana lui Wolfgang Schäuble, ministrul său de Finanțe. Acesta a declarat deja, într-un interviu pentru La Reppublica, că este prea puțin încântat de proiectele lui Macron. Ba chiar a formulat o contrapropunere, cea de a reforma Zona Euro, acordând puteri sporite Mecanismului European de Stabilitate (MES), al cărui rol este de a... împrumuta bani țărilor din Sud aflate în dificultate. Și care este condus de un german, Klaus Regling.

MES este un organism european ad hoc, care a fost creat pe picior și doar pentru a face față crizei. A-l întări înseamnă renunțarea la plusul de integrare dorit de Macron și a pune accentul pe relațiile interguvernamentale.

Nu este nici o mirare din partea lui Schäuble, dacă ne amintim ce declara pentru Financial Times acum câteva luni: „ideea federală nu a dispărut, dar în acest moment nu are nici o șansă de a se realiza. Trebuie deci să ne îmbunătățim metodele interguvernamentale”.

Cu riscul de a mă repeta, susțin că Germania nu (mai?) este federalistă. Este suveranistă. Ea dorește reforme, dar reforme de genul austerității, și mai ales la vecinii săi, pentru a se asigura că nu va trebui să plătească niciodată pentru alții.