Berlinul vrea să scape de 40.000 de migranţi expediindu-i în Italia cu zboruri charter, dar Salvini rămâne pe poziţie şi se face zid: Nu autorizez nicio aterizare din Germania. Tensiunea este la nivel maxim. Încercarea în forţă a Angelei Merkel pentru a expedia acei imigranţi clandestini în Italia, declanşează o criză diplomatică fără precedent pentru că Salvini nu este dispus să cedeze.
Berlinul ar fi dat cale liberă la repatrierea a aşa-zişilor ''indezirabili'', cu zboruri charter spre Roma. ''Aşa cum am închis porturile, tot la fel voi închide şi aeroporturile'', izbucneşte Matteo Salvini, promiţând că niciun nou imigrant, provenit din Germania, nu va pune piciorul pe pământ italian. Primul zbor ar fi programat pentru mâine, marţi, 9 octombrie şi, dacă guvernul german nu face un pas înapoi, s-ar putea naşte o ruptură de nevindecat între cele două ţări.
La câteva zile după alegerile din Bavaria, Merkel, în criză de consens, forţează din nou nota care destabilizează deja precarele relaţii cu Roma. Totul fiindcă ministrul de Interne german, Horst Seehofer, n-a reuşit să încheie un acord cu Salvini asupra acelor imigranţi care sunt ''pescuiţi'' din diverse ţări europene. ''Nu acceptăm nicio înţelegere care poate aduce în Italia măcar un picior de imigrant în plus'', a tăiat scurt liderul Ligii de Nord, trântindu-le uşa în nas germanilor.
La Berlin, cuiva nu i-a plăcut atitudinea şi iată apărut un plan pentru a face repatrierile mai rapid. Ideea lui Merkel este aceea de a expedia 40.000 înItalia şi 15.000 în Franţa. Planul e aşa de bine pus la punct încât cancelara ar fi dat dispoziţie două date cu primele zboruri charter încărcate cu străini: pe 9 şi pe 19 octombrie. Un purtător de cuvânt al Oficiului pentru azil şi migranţi din Bavaria, a făcut cunoscut, însă, că ''în această săptămână nu va exista niciun charter cu migranţi respinşi spre Italia''. In orice caz, de acest plan nebunesc, Viminale (sediul preşedinţiei Consilului de miniştri încă din 1925) n-a fost nici pe departe informat.
După eşuarea tratativelor dintre Seehofer şi Salvini, dosarul ar fi ajuns în mâinile premierului Giuseppe Conte care în aceste zile a început să discute direct cu Merkel. Cu toate ''lacrimile'' cancelarei, reiese clar imposibilitatea găsirii unui acord între cele două guverne, titrează Il Giornale.
Germanii vor să trimită în Italia ''în termen de 48 de ore de la intrarea în Germania'' pe oricine traversează ilegal frontiera. Dar nimic nu e de făcut! Asta şi fiindcă Berlinul a refuzat propunerea lui Salvini de a face doar un fel de schimb de migranţi echitabil: de ex.: îmi dai zece, îţi dau zece! Încăpăţânarea germanilor, însă, nu va folosi nimănui. Pentru că la Viminale sunt oameni foarte determninaţi şi nu vor accepta niciun compromis din partea Germaniei. Tot la fel cum au închis porturile italiene bărcilor pneumatice ale ONG-urilor, care transportau mii de migranţi clandestini, aducându-i pe coastele italiene, Salvini e dispus să închidă toate aeroporturile pentru zborurile dinspre Germania.
''Dacă cineva, la Berlin sau la Bruxelles, se gândeşte să descarce în Italia zeci şi sute de migranţi cu zboruri charter neautorizate - accentuează ministrul de Interne Salvini - să afle că nu există şi nici nu va exista vreun aeroport disponibil''.