Ne sunt cunoscute acest gen de promisiuni. Una dintre enigme, cum anticipează cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, este deplina ocupare a forţei de muncă, până în 2025. Dar ce înseamnă ''deplină ocupare''? O rată a şomajului inferioară 3%. Situaţia actuală (din mai) arată o rată a şomajului de 5,5%. Cancelarul german are în minte şi un plan pentru a reduce taxele egal cam cu 15 miliarde de euro şi în decurs de trei ani eliminarea progresivă a taxei de solidaritate pentru locuitorii din ex Germania de Est.
În fapt, planul asupra problemelor muncii al Uniunii democrat-creştine (CDU), al cancelarului german implică înjumătăţirea numărului actual de şomeri, care în acest moment sunt circa 2,473 de milioane. Experţii consideră că ocuparea integrală a forţei de muncă într-o societate se poate realiza când cei fără loc de muncă sunt mai puţini de 3%.
Programul electoral va fi concordat între CDU şi aripa sa bavareză, Uniunea social-creştin-democrată (CSU), deci o înţelegere între Merkel şi liderul CSU, Horst Seehoffer. Un alt punct al programului, anticipat de media, este dorinţa de a da un nou impuls construcţiei de case: obiectivul este pentru viitoarea legislatură, 1,5 milioane de locuinţe. Mărirea numărului de case este văzută de CDU/CSU ca un fel de frânare a creşterii preţurilor contractelor de închiriere.